Din cuprinsul articolului
Măști neconforme. Scandalul măștilor neconforme a generat percheziții la mai multe spitale din țară. Medicul Virgil Musta din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara a declarat că angajații unității au realizat că măștile sunt neconforme în momentul în care au căzut filtrele.
„Este vorba despre măştile achiziţionate anul trecut, în luna noiembrie. Atunci angajaţii spitalului s-au trezit în ATI şi pe Secţie că respiră prea uşor. Căzuseră filtrele. Au ieşit repede, apoi s-au verificat filtrele măştilor proaspăt achiziţionate şi atunci am observat cu toţii că filtrele se desprind prea repede. Imediat s-a luat măsura să nu se mai dea măşti la personal, din acel lot. Toţi au purtat măşti din acel lot, în perioada respectivă, dar destul de repede s-a depistat că sunt neconforme. Spre norocul nostru, mai aveam în stoc măşti de protecţie”, a declarat medicul Virgil Musta, pentru News.ro.
Valoarea măștilor se ridică la 120.000 de mii de euro pe care unitatea spitalicească i-a plătit furnizorului.
„Le-am retras de pe secţii. Vorbim de măşti FFP3, o anumită marcă, cărora efectiv le pica filtrul care era aplicat pe ele. Aceste măşti au fost cumpărate prin achiziţie, de spitalul nostru, aveau toate certificatele în conformitate. Am luat legătura cu distribuitorii care ne-au asigurat de toată buna lor credinţă şi că sunt la dispoziţia autorităţilor, dar din nefericire, din 25.000 de măşti să ai 12.000 de măşti neconforme înseamnă efectiv crimă. Nu poţi să pui oamenii să poarte măşti neconforme, să intre în zona roşie cu aceste măşti prin care, practic, inhalezi tot aerul contaminat cu SARS CoV-2 şi după aceea să mai ai pretenţia ca personalul medical să fie sănătos. Cine face acest gen de lucru face o crimă la adresa personalului medical. Vorbim de crimă. (…) Practic, erau amestecate măşti bune cu măşti care nu erau conforme”, a declarat atunci medicul Cristian Oancea, managerul Spitalului ”Victor Babeş” din Timişoara.
„Noi am înştiinţat imediat pe grupul de urgenţă organizat la nivelul judeţului, am înştiinţat Poliţia şi DSP care, la rândul lor, au trimis mai departe avertismentul. Am înştiinţat inclusiv distribuitorii pentru că, unde au mai vândut, să le retragă şi am sesizat că o parte din măşti erau conforme, dar cealaltă parte, jumătate din măşti, erau neconforme. Practic, erau amestecate măşti bune cu măşti care nu erau conforme”, a adaugat Cristian Oancea.
Cancerul de sân afectează una din opt femei și, deși decesele au scăzut datorită unui…
Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate…
Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…
La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…
Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…
În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…