Sari la conținut

Masca de protecție, din nou obligatorie în spațiile deschise! Când intră în vigoare decizia autorităților?

În contextul pandemic actual, din cauza creșterii constante a numărului de infectări, autoritățile au decis ca masca de protecție să devină, din nou, obligatorie în spațiile deschise. Măsura va intra în vigoare de la miezul nopții, în București, unde rata de incidență a depăsit 4 la mia de locuitori. 

Un comunicat de presă trimis de Prefectura București în urmă cu puțin timp precizează că de la miezul nopții, în locurile aglomerate publice, masca devine obligatorie.

Întrebată dacă această măsură este luată peste tot, și pe stradă, cea care în acest moment deține funcția de prefect, Antoanela Ghiță, nu știe să răspundă dacă măsura purtării măștii va deveni obligatorie în orice spațiu deschis.

Măsurile intră în vigoare de mâine, 27.09.2021

În comunicatul de presă emis de Prefectura București se amintesc următoarele măsuri, valabile de la 00:00, începând cu data 27.09.2021.

În spaţiile publice, pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, staţii pentru transportul în comun, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura


Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2


STB SA va monitoriza permanent gradul de încărcare a mijloacelor de transport pe care le deservește, în scopul diminuării aglomerației din vehicule și stații, mai ales la orele de vârf.
Se va respecta circuitul de urcare/coborâre în mijloacele de transport, după cum urmează:
– în autobuze și troleibuze, accesul pasagerilor se va efectua prin ușa din față, iar coborârea pe celelalte uși;
– în tramvaie, accesul pasagerilor se va efectua prin ușa din mijloc, iar coborârea pe celelalte uși.


STB SA va informa călătorii cu privire la obligativitatea purtării corecte a măștii de protecție și a evitării consumului de produse alimentare în mijloacele de transport în comun, prin mijloace audio-video și prin afișare în mijloacele de transport în comun.


Metrorex SA va informa și îndruma publicul călător prin instalațiile de sonorizare despre situațiile de aglomerare apărute și îl va informa asupra obligativității de a păstra distanțarea fizică și de a purta corect masca de protecție.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel