Sari la conținut

Masajul la gravide: recomandări și contraindicații

Masajul, prin definiție, este o activitate care vine cu o sumedenie de beneficii. Relaxare, drenaj limfatic, tonifiere, iata doar 3 dintre ele.

Ei bine, de aceste beneficii au nevoie, fără doar și poate, mai ales femeile gravide. Perioada sarcinii, atât de frumoasă, dar atât de puternică, vine cu un bagaj important de schimbări. Cele mai importante, cele hormonale, își pun puternic amprenta asupra fizicului și psihicului oricărei femei. Iată, așadar, cum aceasta devine terapia de urgență în astfel de situații, terapia care asigură pachetul complet.

Masajul la gravide: recomandări

„Am să spun din start ca eu le recomand femeilor însărcinate atât masajul cosmetic, cât și cel terapeutic. Există o legătură foarte strânsă între starea fizică și cea psihică. Uite, de exemplu, o gravidă poate experimenta diferite dureri. Un masaj bine făcut le poate calma. Pe de altă parte, o femeie gravidă luptă cu retenția de apă și cu senzația de multe kilograme în plus. Masajul, iarăși, vine să ajute corpul să elimine surplusul. Să nu mai vorbim despre somnul prost din timpul sarcinii. Masajul de relaxare devine astfel „pastila” minune.”, explică Dan Bujor, terapeut certificat în masajul cu bambus.

Masajul la gravide este efectuat conform recomandărilor medicului curant și, musai, de un terapeut experimentat. Trebuie aplicat ușor, de câteva ori pe săptămână și, dacă este sarcina mai mare de 3 luni, mare atenție la poziția gravidei. Din trimestrul 2 de sarcină, poziția indicată este fie într-o parte, fie în sezut pe un scaun special.

Contraindicații

Chiar dacă această terapie în timpul sarcinii poate fi o adevărată binecuvântare pentru trupul solicitat, nu uităm, însă, și de riscuri. Există, așadar, câteva situații în care un masaj, indiferent de tipul lui, este interzis în timpul sarcinii.

„Revenim la discuția de mai devreme, în care punctam faptul că această terapie la gravide se face sub stricta supraveghere a medicului curant. „Una dintre contraindicațiile majore ale masajului la gravide este zona tendonul lui Ahile. Acolo se află echivalentul zonei genitale, iar masajul poate stimula foarte tare zona, conducând uneori chiar și la pierderea sarcinii. De asemenea, evit să fac masaj la gravide în zona sacroiliacă (în zona lombară), evit masajul visceral sau pe cel aplicat în zona abdominală”, conchide specialistul în masaj, Dan Bujor.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel