Categories: Ştiri sănătate

Mărturii incredibile ale femeilor care l-au reclamat pe Visarion Alexa: Părintelui îi plăceau sânii în formă de pară

Apar din ce în ce mai multe mărturii incredibile ale femeilor care l-au reclamat pe Visariona Alexa.

După ce o femeie de 37 de ani a făcut o plângere la poliție împotriva lui Visarion Alexa, în luna august, spunând că preotul a atins-o în zonele intime, alte cinci femei au depus plângeri împotriva preotului Visarion Alexa, cercetat pentru agresiune sexuală.

Mărturii incredibile ale femeilor care l-au reclamat pe Visarion Alexa: Părintelui îi plăceau sânii în formă de pară

Părintele Visarion s-a prezentat marţi la Parchetul General pentru expertiza informatică, fiindu-i analizate telefoanele şi laptopul de anchetatori, în căutare de probe.

Potrivit România TV,  preotul Visarion Alexa era precaut şi le cerea femeilor să nu dea declaraţii

„Ne convingea să nu dăm declarații. O spunea preventiv, acum ne dăm seama și ne dădea câte-o pilda, că așa zice Dumnezeu că e bine să fim buni și să facem ce ne dictează sufletul.

De cel puțin 30 de ori am fost pipăite fiecare în parte. Părintelui îi plăceau sânii în formă de pară. Ne-am dus de fiecare dată la biserică și am sperat că o să se potolească”, a declarat femeia care l-a acuzat pe Visarion Alexa de agresiune sexuală, în faţa anchetatorilor.

Preotului Visarion Alexa este acuzat că a agresat sexual o enoriaşă chiar în timpul spovedaniei. Femeile reclamă fapte de hărțuire sexuală petrecute în anii precedenți.

Între cele cinci victime care l-au reclamat pe părinte este şi o femeie în vârstă de 29 de ani. Tânăra a susţinut că a fost agresată sexual între anii 2010 și 2016. Faptele s-ar fi petrecut atât în mașina preotului cât și în chilia acestuia, potrivit unor surse citate de Realitatea Plus.

Părintele Visarion Alexa, control judiciar pentru 60 de zile

Luni, magistraţii de la Tribunalul Bucureşti au respins cererea procurorilor de arestare preventivă a preotului Visarion Alexa şi au menţinut controlul judiciar pentru 60 de zile.

Visarion Alexa este acuzat că a agresat sexuală o femeie care venise la spovedanie.

Însă lucrurile s-ar putea complica pentru el, după ce alte tinere au decis să vorbească public despre comportamentul deplasat pe care preotul l-ar fi avut față de ele în timpul spovedaniilor, iar unele au depus chiar plângeri penale în care au reclamat fapte petrecute și în urmă cu 10 ani.

Comisia de disciplină din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor a decis mai multe sancţiuni pentru preotul Visarion Alexa. Acesta a recunoscut fapta de care este acuzat, dar a refuzat să dea detalii. Comisia a decis că el nu mai are voie să săvârşească niciun serviciu religios şi i-a fost retrasă calitatea de preot paroh.

Recent Posts

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

13 minute ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

44 de minute ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

o oră ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

2 ore ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

2 ore ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

3 ore ago

Citeste si: