Sari la conținut

Mărturii din infernul de la Crevedia: „Am simțit că îmi ia foc cămașa…”

sursa foto: Facebook (DSU)
Cinci morţi şi peste 50 de răniţi în urma deflagraţiilor

Cel mai recent bilanţ al exploziilor de la staţia GPL din Crevedia indică 58 de victime, dintre care au fost două decese, soţ şi soţie. De asemenea, mai multe case au fost afectate de suflul deflagraţiilor. 

Localnicii din Crevedia sunt șocați. Nimeni nu bănuia cât de periculaosă putea deveni stația GPL pe care o știau de atâția ani.

Acasă era copilul meu cel mic, de 27 de ani, împreună cu băiețelul de 7 luni și soția. Erau în bucătărie, au simțit o bubuitură și au văzut cu coada ochiului flacără. S-au speriat, s-au ridicat, au ieși cu copilul și au reușit să plece din curte. Mai mult de atât ce puteau să facă, când vezi că bubuie, ce poți să faci?

Am simțit că îmi ia foc cămașa. M-am gândit că, după ce sunt vai de mama mea  cu picioarele, mor și de foc!

A apărut bubuitura, apoi flacăra, pe sus, s-a despicat ca o ciupercă, și în care se vedeau bucăți din tablă. Pur și simplu, ne-a aruncat la pământ. Eu m-am trezit în miriște cu nasul în pământ.

Oamenii din Crevedia au primit ajutoare de la Crucea Roșie, potrivit tvr.ro. Specialiștii de la Institutul pentru Protecție Antiexplozivă, INSEMEX, fac verificări pentru a stabili în ce condiții au avut loc exploziile.

De asemenea, autorităţile de la Protecția Muncii, Parchetul General şi Parchetul Militar au demarat mai multe anchete în acest caz.

Raed Arafat explică de ce zeci de pompieri au fost răniți

Şeful DSU, Raed Arafat, a explicat de ce zeci de pompieri care au intervenit la Crevedia au fost răniți. Potrivit acestuia, este vorba de riscul meseriei, pompierii răniți fiind cei care au intervenit la stingerea unor case care au luat foc.

Pompierii care stăteau în așteptare nu stăteau la răcit. Aveau case de stins, pompierii care au intervenit acolo erau la case, nu există intervenții cu risc la pompieri. Cine crede că există nu are idee.

Nu pot să mă iau eu de pompieri cum au acționat robotul care detectează scurgerile. Comandantul acțiunii din momentul în care am ajuns am fost eu, dar acolo erau inspectori șefi pe București și Ilfov, dar și din Dâmbovița. Asta nu înseamnă că putem spune că coordonatorii au acționat sau au coordonat greșit.

Pompierii au făcut intervenția lor conform procedurilor, dar modul în care s-a intervenit după primele incendii a fost unul corect. Nu s-a pus problema să stingă integral incendiul, fiindcă trebuia să stingă focul la case și să prevină extinderea. Parchetul poate să cheme la audiere. Vă aduceți aminte ce discuții au fost cu presa la fața locului să se îndepărteze fiindcă puteam avea și victime dintre ei,” a spus Arafat.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel