Asistenta medicală din România care s-a îmbolnăvit în Franța de Covid-19 a făcut câteva mărturisiri sfâșietoare legate de confruntarea cu temuta boală.
Asistenta medicală din România pe nume Simona Suciu a mărturisit că experiența aceasta a marcat-o profund, pentru tot restul vieții. Femeia și-a exprimat profundul regret pentru toate viețile pierdute, dar și pentru inconștiența multor oameni, care nu au crezut mult timp că această boală este foarte gravă.
Totodată, femeia susține că Franța nu a învățat nimic din experiența dramatică a Italiei.
„În Franţa, pandemia a luat pe toată lumea prin surprindere, pe nepusă masă, cum zice românul sau à la légère, cum spune francezul. Cu toate că, în decembrie, COVID-19 şi-a făcut apariţia în Wuhan, în februarie s-au explicat cazurile de contaminări în Italia, în Franţa toţi o luau ca pe o gripă simplă. «Nimic grav, nu vă îngrijoraţi!», auzeam la muncă. Încercam să le spun că e foarte grav, că fratele meu, asistent medical în Italia, plânge zilnic că nu mai poate de atâta moarte de om, dar nimeni nu mă asculta. Franţa nu a fost deloc pregătită şi nici nu a învăţat din greşeala Italiei, adică să se pregătească cu măşti şi echipamente de protecţie. Când a venit valul de epidemie, am căzut toţi ca spicele de grâu”, spune femeia, potrivit Adevărul.
„În 24 martie a murit primul infectat. Apoi, unul după altul. În 20 de zile, au fost 33 de decese, în prima săptămână câte trei-patru pe zi. Aveam cadavre peste tot… îi închideau în sicrie, iar familia nu avea dreptul să vadă trupul. Atâta moarte de om, în timp aşa scurt, nu am văzut în toată cariera mea. Mureau singuri şi fără să îşi poată lua măcar adio de la familie şi fără ca noi, cadrele medicale, să putem face ceva pentru ei. Plângeam în fiecare zi. Nu ştiam ce se va întâmpla. Pompele funebre nu mai reuşeau să ia sicriele cu cei morţi şi îi ţineau la noi, pe unde puteau”, îşi reaminteşte românca.
Pe 6 aprilie, Simona a fost testată pozitiv. „Am început să am simptome şi mi-am dat seama că am luat virusul. Totul a început cu pierderea bruscă a mirosului şi gustului, apoi o oboseală extremă. Nu aveam dureri, nu aveam febră, dar simţeam virusul între ochi, la sinusuri. Doi colegi de-ai mei au murit… mă rugam pentru ei şi pentru mine… mi-era frică”.
