Sari la conținut

Nimic nu va mai fi la fel! Marte, planeta războiului, intră în retrogradare până în noiembrie, cum ne va afecta pe toți. EXCLUSIV

Marte, planeta războiului, se pregătește să își înceapă mersul retrograd, fapt care va duce la schimbări notabile până la jumătatea lunii noiembrie.

Ne-a explicat, în EXCLUSIVITATE pentru Doctorul Zilei, cunoscutul astrolog român Oana Hanganu.

Din 9 septembrie, Marte va fi retrograd in Berbec, zodia pe care o patronează și până la jumătatea lui noiembrie, ne va încuraja sau obliga (în funcție de astrograma personală) să ne reevaluăm nu doar obiectivele și dorințele personale, ci și modul în care acționăm pentru îndeplinirea lor.

Marte este planeta acțiunii și a pasiunii, a orgoliului și a ambiției. Este planeta care ne dă curaj și energie și, de multe ori, „ne împinge de la spate”, anulând teama, ezitările sau lipsa de motivație.

Dar Marte este, mai mult decât orice, planeta Războiului: ne ajută să luptăm, să „atacăm” sau, după caz, să ne apărăm. Când este retrograd, Marte poate aduce schimbări în agenda personală, dar și in cercul de prieteni sau în relațiile cu cei din jur.

Marte este planeta puternic legată de tot ce înseamnă „eu personal”.

Din 9 septembrie, Marte retrograd va repune pe tapet probleme personale sau va forța schimbări profunde de atitudine și de acțiune.

Multe persoane vor fi tentate să își schimbe prioritățile și vor renunța la cea ce părea idealul sau țelul suprem, în timp ce altele vor avea curajul să lupte, din nou, pentru un vis, o relație sau o carieră la care au renunțat cândva.

Multe persoane vor simți că nu mai vor să fie „în prima linie”, în „plutonul fruntașilor” sau în grupul învingătorilor pentru că vor pune mai mult în balanță succesul și prețul plătit pentru acesta.

Multe persoane se vor retrage din competiții pe care, în trecut, doreau cu ardoare să le câștige, în timp ce altele vor căpăta, în sfârșit, curajul de a lupta pentru ceea ce li se cuvine sau le aparține.

Dar, până în decembrie, Marte aflat în Berbec va forma aspecte conflictuale cu grupul planetelor aflate în Capricorn. E vorba de Pluton (planeta Transformării), Saturn (planeta Restricțiilor) și Jupiter.

Jupiter are, în astrologie, un rol interesant: este planeta Norocului, dar și planeta-justițiar. Este planeta expansiunii dar și planeta exagerărilor.

Cele 3 planete mentionate se vor afla în Capricorn, zodia care se referă la Autoritate, structuri guvernamentale, corporații sau organizații cu impact mondial.

Cea mai dificilă va fi etapa 9 septembrie-13 noiembrie, când Marte va fi retrograd.

Ce efecte va avea tensiunea dintre Marte retrograd, pe de o parte și Jupiter plus Saturn și Pluton pe de altă parte?

În primul rând, se va redimensiona relația dintre individ și autoritate, putere, instituții.

E foarte posibil ca viața sau planurile personale să fie afectate de restricțiile aduse de Saturn sau de transformarile de la nivelul Puterii aduse de Pluton sau de schimbări legislative în numele dreptății, în numele unui bine comun superior sau al unui interes major, anunțate de prezența lui Jupiter în Capricorn.

Contextul astral amintește de cel din 1988, an care a prefigurat valul de schimbări politice și sociale din 1989-1990.

În plus, Marte retrograd în Berbec va aduce frustrări, mânie ascunsă, dorință de răzbunare sau va reaprinde conflicte ce păreau, de multă vreme, stinse ori lipsite de obiect.

Mercur, retrograd în a doua parte a lui octombrie, va accentua atmosfera conflictuală datorată lui Marte și va pune gaz pe foc, îngreunând comunicarea sau afacerile ori provocând probleme în sistemul educațional sau  blocaje în călătorii.

În  plan personal, Marte în Berbec va aduce, pentru mulți, resemnare, capitulare, renunțare. Mai ales acolo unde se vor înregistra excese ori abuzuri ale Puterii.

Dar pentru alții, va aduce puterea de a o lua de la capăt, atunci când totul va părea pierdut, fără nicio șansă. De partea acestor adevărați învingători va fi Jupiter, „planeta Miracolelor”.

Și, așa cum se spune,  miracolele apar numai în viața celor ce CRED, conchide astrologul Oana Hanganu.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel