Sari la conținut

Marii arși vor fi tratați în noul centru inaugurat ieri doar până în 2023. Ce se va întâmpla după? Sorina Pintea a dezvăluit

Planurile Ministerului Sănătății sunt mărețe! După inaugurarea celui mai bun centru de arși din țară, Sorina Pintea spune că lucrurile nu vor rămâne așa.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, miercuri, că până în anul 2023 la Timişoara se va construi un nou centru pentru marii arşi, cel inaugurat în cursul acestei zile urmând să devină la acel moment centru de politraumă.

„Marii arşi nu vor fi trataţi aici, în Casa Austria, decât până în anul 2023. Acest Centru de mari arşi va deveni un Centru de politraumă, iar marii arşi vor fi trataţi într-un nou centru de mari arşi, care este un proiect al Guvernului, cu bani de la Banca Mondială, pentru realizarea a patru centre de mari arşi; două la Bucureşti, unul la Timişoara şi unul la Târgu Mureş”, a afirmat Sorina Pintea, într-o conferinţă de presă susţinută la Timişoara.

Ministrul Sănătăţii a menţionat că proiectele acestor centre au fost blocate în trecut, dar acum sunt contractate şi se află în faza de proiectare tehnică ce se va finaliza spre finalul anului sau în ianuarie 2020, astfel încât în trimestrul trei al anului viitor să înceapă construcţia lor. Termenul de execuţie este de 36 luni.

„Sunt zile premergătoare comemorării victimelor tragediei de la Colectiv. Cred că alocarea de fonduri a Ministerului Sănătăţii a demonstrat că nu am ţinut cont de culoarea politică, ci de nevoile reale ale spitalului. Sunt bucuroasă că s-a întâmplat să fie acum (inaugurarea Centrului de mari arşi, n.r.), poate cei care au trecut prin acea tragedie meritau să vadă că se poate”, a adăugat ministrul Pintea.

După inaugurarea centrului, Sorina Pintea a vizitat doi pacienţi pentru care a purtat nenumărate discuţii cu spitale din străinătate, dar care au fost refuzaţi, singurii dispuşi să îi preia fiind medicii de la Casa Austria din Timişoara, scrie Agerpres.

„Am vizitat un băiat de 19 ani, electrocutat, pe care un centru din Belgia nu a dorit să-l primească pentru că era foarte grav. L-au primit cei din Timişoara. Acum, David vorbeşte, va fi foarte bine, pentru că cei de aici au avut curaj. Cred că a meritat toată această zbatere a mea, a celor din Ministerul Sănătăţii (…) care au înţeles de ce este nevoie de aceste centre şi de ce aceste proiecte nu trebuie să rămână blocate în continuare. Acum, la Timişoara avem cinci paturi de mari arşi funcţionale”, a mai spus ministrul Sorina Pintea.

Centrul de Mari Arşi (Casa Austria) din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara a fost inaugurat, miercuri, în prezenţa ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, care a apreciat că dotările se ridică sau chiar depăşesc condiţiile unităţilor similare din străinătate.

Pentru centrul din Timişoara, a cărui dotare s-a ridicat la aproape 2 milioane de euro, s-a aprobat funcţionarea a încă două linii de gardă şi a încă două posturi de medici pe specialitatea chirurgie plastică. Din cele cinci boxe, trei sunt funcţionale imediat, iar celelalte două, după ce Consiliul Judeţean (CJ) Timiş va semna recepţia, în maximum trei săptămâni.

„Aparatura medicală este achiziţionată şi achitată de către Ministerul Sănătăţii, cu finanţare de la Banca Mondială. Boxele sunt gata, primele trei vor intra în funcţie. Aceste lucrări suplimentare au fost necesare pentru că un generator care asigură energia electrică în caz de probleme şi o altă achiziţie a Ministerului Sănătăţii, prin Banca Mondială. De aceea vom porni cu trei boxe. Am considerat obligatoriu să le pornim, pentru că fiind finalizate, personal existent, aparatura sosită de la Ministerul Sănătăţii, era incorect şi inuman să nu pornim cu ele, chiar dacă pentru celelalte două. Avem 50 de persoane care lucrează”, a explicat directorul Spitalului Judeţean Timişoara, Marius Craina.

Pentru cei cinci pacienţi care vor fi trataţi aici, centrul are medici de gardă, specialişti ATI-şti şi chirurgie plastică care îi deservesc doar pe aceştia.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel