Din cuprinsul articolului
Actorul Ion Haiduc (sau Ucu, așa cum îl numesc prietenii), s-a născut pe 3 decembrie 1947 la Oradea și este urmașul unui haiduc adevărat, Novac, pe linia descendentă a mamei. De la tatăl lui, mare iubitor de pictură, muzică și teatru, se pare că a moștenit talentul și înclinația pentru artă.
Este o fire curioasă, iar în adolescență a fost pasionat de științele naturii, yoga, de ezoteric și paranormal. Visa să devină medic, până într-o zi, când a descoperit Școala de Artă de la Timișoara și secția ei de Teatru. A dat examen la IATC și a intrat din prima încercare, notează cinemagia.
Este credincios, iar Dumnezeu i-a dăruit talent, noroc și har. Realizările lui, deși par uneori inexplicabile, provin din credința sa din ajutorul unei puteri superioare, din capacitatea sa de automotivare, care-l inspiră și acționează asupra lui ca un ghid.
Cariera formidabilă a actorului Ion Haiduc
Ion Haiduc își urmărește cu tenacitate viziunile, are un fel ingenios de a-și pune în aplicare planurile, inteligență creatoare și este total dedicat pasiunilor sale, familia și meseria.
Dotat cu o putere de concentrare fantastică, Ion Haiduc trece cu ușurință de la rolurile clasice, de pe scena Teatrului Notarra, la rolurile de pe platoul de filmare, dinamice, moderne, complet diferite. În calitate de professor, a dăruit cu generozitate bucăți de suflet elevilor săi.
Înainte de 1989, Ion Haiduc a jucat teatru, a interpretat personaje din filme istorice și din scenarii bazate pe romane și nuvele clasice.
După 1990, îl regăsim pe actorul Ion Haiduc în cele mai diverse ipostaze, care atestă alte valențe ale talentului său, un potențial și o energie uimitoare.
În ultimii 20 de ani, a jucat în peste 30 de pelicule. Este un actor prolific, a turnat cel putin 2-3 filme pe an și a interpretat, în același timp și roluri pe scena teatrului Notarra.
O carieră încununată de premii
Ion Haiduc deţine premii naţionale de interpretare, acordate de:
- Asociaţia Oamenilor de Teatru şi de Muzică (ATM) pentru Cel mai bun actor, pentru rolurile: Arturo Ui din Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită de Bertolt Brecht (1983) şi Dobromir din „Dalbul pribeag” de Dumitru Radu Popescu (1987), ambele montate la Teatrul Naţional din Timişoara.
- A mai primit următoarele premii: în anul 1986, pentru cel mai bun actor la Festivalul Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara, pentru rolul Clisis din spectacolul „Arma secretă” a lui Arhimede de Dumitru Solomon, regia: Ioan Ieremia, şi, în anul 1987,
- Premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara, pentru rolul Dobromir din Dalbul pribeag de Dumitru Radu Popescu (1987) şi în 2013,
- Premiul special al juriului la Festivalul Internaţional al Teatrului de Studio de la Piteşti, pentru rolul Actorul din spectacolul Nu mor pescăruşii când vor porcii mistreţi de Mircea M. Ionescu, regia: Vlad Stănescu.
- A mai fost răsplătit cu Meritul Cultural (1984) şi
- Steaua României în Grad de Cavaler (2011).
Ion Haiduc, mesaj pentru tânara generație: Să veniți să ne mai vedeți cât mai suntem în viață
Actorul Ion Haiduc, unul dintre numele de referință ale filmului și teatrului românesc, a făcut într-un interviu o pledoarie importantă pentru teatru, după o viață în slujba sa:
,,Să veniți să ne mai vedeți cât mai suntem în viață, pentru că după ce nu mai suntem, nu mai folosește nimănui.Teatrul este un loc miraculos, care în două ore vă transpune într-o altă lume, de unde plecați mai bogați, mai fericiți, uneori mai îngândurați, dar oricum plecați cu mare frumos”, a transmis în cadrul emisiunii ,,Despre Filme-Interviuri cât o carieră”, la Canal33.