Din cuprinsul articolului
Mare sărbătoare pentru creștinii ortodocși mâine, în ultima zi de vară calendaristică. Iată ce se spune despre această sărbătoare importantă:
Punerea în raclă a Brâului Maicii Domnului este pomenită în calendarul ortodox pe 31 august și reprezintă una dintre cele mai importante sărbători ale creștinismului.
În tradiție se spune că Apostolul Toma a primit Brâul ca dovadă a învierii și înălțării Maicii Domnului la ceruri pentru că nu a putut a venit la înmormântare.
Se spune că Sfântul Brâu era țesut din păr de cămilă chiar de Fecioara Maria și s-a păstrat mulți ani la Ierusalim.
În anul 395 Arcadie, fiul împăratului Teodosie cel Mare (379-395), l-a adus la Constantinopol ca mai târziu să treacă prin mai multe lăcașuri de cult, ajungând chiar și în România.
Brâul a fost brodat cu fir de aur de împărăteasca Zoe în urma unei vindecări miraculoase, după care a fost reașezat în racla dăruită de împăratul Arcadie.
Cunoscut pentru vindecarea de cancer
Sfântul Brâu a devenit cunoscut pentru vindecarea bolnavilor, în special de cancer. Mai mult, acesta a ajutat femei care nu puteau avea copii să aducă prunci pe lume.
Mai mult decât atât, Sfântul Brâu este recunoscut pentru faptul că a oprit diferite pandemii. Datorită puterii miraculoase Brâul de la Vatoped a reușit îndepărtarea ciumei din Țara Românească, la 1813.
În anul 1871, a alungat holera din Turcia, iar în 1894 a stârpit bolile care au lovit plantațiile de lămâi și portocali din Kios.
În prezent, cei care ajung la Mânăstirea Vatoped de pe Muntele Athos primesc din partea călugărilor câte o panglică atinsă de racla sfântă. Înainte de a fi dată credincioșilor care vin în vizită la Sfântul Munte, panglica este binecuvântată și este așezată timp de 40 de zile pe Sfântul Brâu, noteaza stirilekanal.ro.