Din cuprinsul articolului
Mare atenție la acest tip de dietă. Nu mai este un secret că un consum ridicat de carne roșie, cât și mâncare procesată pot duce la cancer colorectal.
„După cum ştim, cauzele punctuale ale cancerului nu sunt foarte cunoscute în cea mai mare parte a lor. Unul dintre factorii incriminaţi în apariția cancerului la tineri este schimbarea regimului alimentar.
În dieta omului modern, a apărut consumul de carne roşie. Un consum ridicat de carne roşie şi un consum scăzut de fructe şi legume.
Dieta bogată în carne și în alimente procesate poate duce la cancer colorectal, inclusiv consumul de alcool este incriminat în etiologia mai multor tipuri de cancer.
Viaţa sedentară aduce un risc crescut de cancer. În special la persoanele obeze, riscul de cancer este mult crescut”, a explicat chirurgul Victor Ștefănescu la Sfat de Sănătate, de la Antena 3.
În toate ţările civilizate se consideră ca vârstă de început a screening-ului începe cu vârsta de 50 de ani, dar există şi excepţii. Există boli genetice care obliga rudele de gradului I ale pacienţilor cu aceste boli să facă această procedură chiar mai devreme.
Există pacienţii tot mai tineri, care sunt descoperiţi cu cancer colorectal. Asta cu atât mai mult ne obligă să acordăm o atenţie sporită. Trebuie să luăm în seamă micile semne, care ne pot sugera o suferinţă colorectală.
Cei tineri, de multe ori, sunt priviţi ca nefiind potenţiali pacienţi. Sunt încadraţi în alte patologii benigne, precum hemoroizi sau colon iritabil.
Te-ar mai interesa: Adevărul despre Toxoplasmoza. Parazitul animalului…
Mai este un test ne ajută să depistăm hemoragiile ocute. Sunt acele sângerări pe care nu le putem vedea. Ele există, iar cu timpul duc la anemie şi oboseală accentuată.
Aceste teste sunt disponibile şi ele pot fi primul pas înaintea unei colonoscopii, a mai spus medicul.
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…