Din cuprinsul articolului
Inspectorii de la Asociația pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au aplicat sancțiuni de aproape 1500000 lei, în urma controlului privind respectarea prevederilor legale privind modul de comercializare și etichetare, prezentare și publicitate a apelor minerale naturale și a apelor de izvor.
Controlul s-a desfășurat în toate județele țării și în Municipiul București, rezultând următoarele:
Au fost controlați 803 operatori economici (112 distribuitori, 18 producători, 643 magazine și 30 stații de distribuție carburanți), constatându-se abateri la 423 dintre aceștia ( 52,68%);
A fost verificată o cantitate de circa 3715011 litri apă minerală naturală și apă de izvor, constatându-se că 371082 litri (10 %) din cantitatea controlată nu respectau prevederile legale în vigoare privind protecția consumatorilor.
Urmare deficiențelor constatate, organele de control au dispus următoarele măsuri:
oprirea definitivă și retragerea de la comercializare a unei cantități de 48992 litri de apă minerală naturală și apă de izvor îmbuteliată în valoare de 87407 lei care era depozitată în condiții improprii (temperatura peste cea impusă de producători și sub acțiunea directă a razelor solare), care prezenta data durabilității minimale depășită sau care prezentau caracteristici organoleptice neconforme;
oprirea temporară de la comercializare a 291837 litri apă minerală naturală și apă de izvor în valoare de 460129 lei până la remedierea neconformităților constatate;
aplicarea a 464 sancțiuni contravenționale constând în 214 avertismente și 250 amenzi însumând 1.410.500 lei, pentru încălcarea reglementărilor privind protecția consumatorilor.
Dintre abaterile constatate:
- Comercializarea de produse cu parametrii neconformi
- Nerespectarea condițiilor de depozitare și păstrare indicate de producători
- Comercializare de ape minerale naturale cu data durabilității minimale depășită
- Lipsa elementelor de identificare si caracterizare
- Înscrisuri incomplete sau incorecte
- Informații greu lizibile
- Informații menite a induce in eroare consumatorii
- Înscrierea incorecta a datei durabilității minimale
- Lipsa etichetării apelor minerale naturale destinate alimentației sugarilor
- Lipsa traducerii sau traducerea eronata in limba romana
- Comercializarea de ape îmbuteliate în ambalaje deteriorate
- Lipsa afișării prețului de vânzare și/sau a prețului pe unitatea de măsură sau neafișarea acestora în mod vizibil
- Lipsa afișării prețului de comercializare
- Neafișarea prețului pe unitatea de măsură
- Practici comerciale incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii
”Supravegherea pietei este o activitate continua, iar comerciantii care incalca legea trebuie să fie constienti ca exista o nouă abordare in actul de control, una unitara, de toleranta zero fata de orice abatere. Nu mai vrem ca inconștienta si indiferenta unor comercianti sa ne afecteze vietile in niciun fel”, a declarat domnul Horia-Miron Constantinescu Presedinte al ANPC.
SFATURI PENTRU CONSUMATORI:
- Acordați o atenție deosebită când cumpărați ape minerale naturale și ape de izvor asupra modului de prezentare a ambalajului, asupra etanșeității recipientelor;
- Acordați o atenție deosebită aspectului produselor în ceea ce privește prezenta suspensiilor care pot proveni de la nerespectarea temperaturilor de depozitare/expunere ;
- Acordați atenție condițiilor de depozitare atât în magazinul de desfacere cât și la domiciliu atunci când producătorul impune condiții în acest sens;
- Citiți cu atenție înscrisurile de pe etichete și cumpărați numai acel produs care corespunde preferințelor și necesităților dumneavoastră:
- La cumpărarea produselor alimentare solicitați și păstrați bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doriți sa reclamați calitatea/siguranța unui produs.