Sari la conținut

Marcel Ciolacu solicită demisii și anchete dure în cazul Azilelor Groazei: „Acest grup infracţional organizat, cu complicitatea unor funcţionari, trebuie să răspundă”

Marcel Ciolacu
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei
Marcel Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut ministrului muncii Marius Budăi să destituie, astăzi, conducerile Agenţiei Naţionale pentru Inspecţie Sociala şi pe cea a Agenţiei din Ilfov, în urma scandalului legat de conditiile inumane în care erau ținute persoanele din unele centre pentru batrânii din acest județ.

În deschiderea şedinţei de Guvern, premierul a precizat că administratorii acestor centre au prezentat fotografii false în procesul de obţinere a autorizaţiilor de funcţionare în care arătau că ar exista condiţii foarte bune pentru vârstnici.

Premierul dorește și destituirea din funcție a președintelui Autorității pentru Protecția Persoanelor cu Dizabilități, pentru că aceasta are un corp de control care trebuia să verifice condițiile în care stăteau bătrânii în aceste centre de îngrijire.”

Aest grup infracţional organizat, cu complicitatea unor funcţionari, trebuie să răspundă cât mai repede.

„Mi-aş fi dorit astăzi să vorbesc despre măsurile economice, sociale pe care urmează să le luăm în şedinţa de Guvern, dar atât eu, cât şi dvs, cu toţii suntem oameni şi am văzut ce s-a întâmplat în acele azile ale groazei, aşa cum au fost denumite pe bună dreptate de către presă.

Oameni în vârstă, vulnerabili care în loc să fie ajutaţi au fost efectiv torturaţi. Eu personal, vă spun sincer nu am putut parcurge toate stenogramele apărute în presă. Cred că acest grup infracţional organizat, cu complicitatea unor funcţionari, trebuie să răspundă cât mai repede.

Îi solicit ministrului muncii ca azi, conducerea ANEPIS – Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială și a AJEPIS Ilfov să fie destituită.

Conducerea AJPIS Ilfov – care are atribuţii clare de control şi autorizare a acestor centre. Au autorizat un centru pe data de 29.06.2023, un centru pe data de 10.05.2023 şi un centru autorizat provizoriu, de această dată, pe data de 10.05.2023.

Funcționarii au schimbat pozele pentru obținerea autorizațiilor

Domnul ministru o să meargă la briefing să vă arate pozele din dosar, care arată că aceste centre sunt hoteluri de cinci stele și realitatea de acolo. Anumiți funcționari au schimbat pozele și realitatea și au dus către conducerea ANEPIS către autorizare imagini care nu au nici o legătură cu realitatea.

Domnule ministru, toate materialele și informațiile pe care le aveți să le puneți la dispoziția presei, să detaliați tot parcursul de autorizare, ca românii să știe exact ce s-a întâmplat.

Vreau să fac, nefiind în atribuțiile mele de premier, un apel la Conducerea CJ Ilfov și la Primăria Sector 3 să destituie de urgență conducătorii DGASP-urilor locale pentru că aveau atribuții directe în ce privește funcționarea și calitatea serviciilor către persoanele vârstnice, copii sau persoane cu dizabilități.

Doresc destituirea din funcția de președinte al Autorității Naținale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, această instituție având un corp de control.

Constatăm că sunt trei instituții una locală și două centrale care aveau atribuții de control și s-a ajuns unde s-a ajuns.

Rog ministrul justiției să aibă discuții cu conducerea DIICOT ca această anchetă să fie o prioritate. Aș dori de la ministrul de interne să soicite poliției clarificări de ce nu s-au luat măsuri lucrurile fiind cunoscute de mai multe vreme.

Vreau ca și prioritate ca toate autorităților cu atribuții de control o verificare în toată țara a tuturor acestor centre de stat sau particulare, a centrelor pentru persoane vârstnice sau copii cu dizabilități. Duminică solicit o întâlnire la guvernul României cu ministrul de interne, ministrul muncii și toți cu atribuții de control. Vreau cât mai urgent să redăm încrederea românilor în instituțiile statului”, a declarat Marcel Ciolacu.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel