Din cuprinsul articolului
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că nu va mai organiza un referendum cu privire la exploatarea resurselor, aşa cum anunţase înaintea deciziei Curţii de Arbitraj de la Washington.
„În momentul acesta, este un proces câştigat, ea este in zona UNESCO și nu eu si nu guvernul trebuie să hotărască acest lucru. Acest lucru îl vor hotărî românii. În acest moment nu este o urgenţă”, a spus premierul Marcel Ciolacu.
Joi, înainte ca Tribunalul de arbitraj din cadrul Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții al Băncii Mondiale (ICSID) să se pronunțe în disputa dintre România și Gabriel Resources, pentru exploatarea aurului de la Roșia Montană, Marcel Ciolacu a afirmat că ar face „referendum dacă e oportun să scoatem aurul de la Roșia Montana”.
Instanța de arbitraj internațional și-a anunțat decizia în dosarul deschis de canadienii de la Gabriel Resources împotriva României, după ce, în deceniul trecut, nu li s-a mai permis să exploateze aurul de la Roșia Montană.
Potrivit ICSID – Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor referitoare la Investiții, România nu trebuie să plătească despăgubiri. Dimpotrivă, canadienii trebuie să achite țării noastre cheltuieli de judecată și arbitraj în valoare de mai multe milioane de dolari.
Conform documentului prin care s-a comunicat hotărârea, decizia a fost luată cu majoritate și stabilește inclusiv o serie de daune pe care compania Gabriel Resources va trebui să le plătească României, sume de bani care țin de cheltuielile de judecată. În total este vorba de circa 1,1 milioane de euro, 30,3 milioane de lei și 0,928 milioane de dolari.
Totodată, conform deciziei, Gabriel Resources trebuie să mai plătească circa 1,4 milioane de dolari pentru costurile procesului de arbitraj, potrivit HotNews.
Acțiunea arbitrală internațională a fost inițiată în anul 2015 împotriva României de către doi investitori străini, respectiv Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey) și a fost întemeiată pe Acordurile cu privire la promovarea și garantarea reciprocă a investițiilor încheiate de România cu Guvernul Canadei (ratificat prin Legea nr.356/2009) și Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (ratificat prin Legea nr.109/1995).
Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…
Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…
Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…