Din cuprinsul articolului
Marcel Ciolacu, despre plata PENSIILOR: „Suntem în grafic astfel încât toate pensiile să fie achitate…”
Marcel Ciolacu, premierul României, a anunţat, în urmă cu puțin timp, că toate pensiile să fie achitate, cum au promis, înainte de Paşte. Acesta a vorbit și despre plata pensiilor recalculate în septembrie.
Plata pensiilor recalculate
”Vom asigura plata integrală a pensiilor recalculate, banii, de altfel, sunt deja prinşi în buget pentru întreg capitolul de pensii”, a spus premierul.
”Încep cu anunţul că suntem în grafic astfel încât toate pensiile să fie achitate, cum am promis, înainte de Paşte”, a anunţat premierul în deschiderea şedinţei Executivului. Premierul a dat asigurări că Guvernul are bani pentru plata pensiilor recalculate. ”Îi asigur pe români că rămânem la fel de hotărâţi şi cu privire la plata pensiilor recalculate în septembrie. Ştiu că vor mai fi până atunci zeci de ştiri că nu sunt banii necesari. Însă datele din primul trimestru arată clar, avem o majorare a încasărilor din contribuţiile sociale cu peste 22%, acesta fiind efectul creşterii numărului de locuri de muncă şi a salariilor”, a spus Ciolacu.
„Vom asigura plata integrală a pensiilor recalculate, banii, de altfel, sunt deja prinşi în buget pentru întreg capitolul de pensii!”, a mai spus şeful Executivului.
Șeful Executivului: „Banii, de altfel, sunt deja prinși în buget pentru întreg capitolul de pensii
„În domeniul fiscal, aprobăm o ordonanță de urgență, preluând observațiile mediului privat de a optimiza funcționarea sistemului RO e-Transport şi corelăm și normele de aplicare a Codului Fiscal cu obligația firmelor de a transmite factura electronică prin sistemul RO e-Factura.
Sunt convins că aplicarea noilor prevederi va însemna un plus tot mai însemnat la veniturile bugetului. Deja avem o creștere cu 19% a veniturilor în primul trimestru. Azi suplimentăm și finanțarea Programului Național „Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei.
Fondurile totale alocate în 2024
Astfel, fondurile totale alocate în 2024 acestui program de combatere a abandonului școlar depășesc 1,1 miliarde de lei. De o masă sănătoasă în școli vor beneficia circa 460.000 de copii. Discutăm azi despre. tehnologiile avansate, regândim activitatea Institutului de Cercetări pentru Inteligența Artificială din subordinea Academiei Române”, conchide premierul, potrivit RRA.