Sari la conținut

Managerul Institutului Fundeni a fost schimbat din nou. Cine a înlocuit-o pe Adriana Cotel

Conf dr. Anca Coliţă este noul manager al Institutului Clinic Fundeni, anunţă Ministerul Sănătăţii. Ea o înlocuieşte în această funcţie pe Adriana Cotel.

„Victor Costache, ministrul Sănătăţii, a dispus în data de 28 noiembrie 2019 revocarea din funcţie a doamnei Adriana Cotel, manager interimar al Institutului Clinic Fundeni şi înlocuirea acesteia cu conf. dr. Anca Coliţă. Adriana Cotel era numită în funcţia de manager interimar conform Legii 95/2006 până la revocarea unilaterală din funcţie, dar nu mai mult de şase luni”, informează Ministerul Sănătății, potrivit Agerpres.

Carte de vizită

Conf dr. Anca Coliță s-a născut la Botoșani, în anul 1968. Este şefa Secţiei de Pediatrie de la Institutul Fundeni și profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

A urmat Facultatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila” (1989-1995), cu stagii de pregătire la Spitalul Hadassah (Israel), Spitalul Universitar Regensburg (Germania), Spitalul de pediatrie „Gianina Gaslini” (Italia). Este cadru universitar în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, medic primar pediatrie, cu supraspecializare in oncologie si transplant medular.

A obţinut titlul de Doctor în Ştiinţe Medicale în urma susţinerii publice, în iunie 2013, a tezei „Tipul celular ca factor prognostic în leucemiile acute la copil”, cond. şt. prof.dr. Constantin Arion. A făcut parte din echipa condusă de prof.dr. Constantin Arion, care a realizat primele transplanturi de celule stem hematopoietice din Bucureşti.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel