Categories: Ştiri sănătate

Managerul de la Victor Babeș: Cu cazurile de acum, suntem în apă până la genunchi. La 2000 de cazuri/zi, vom fi cu apa la gât

Managerul Institutului de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” a descris situația în care se află România în prima lună de toamnă și nu a uitat să amintească importanța măsurilor de protecție, întrucât sistemul medical poate fi sufocat dacă vom ajunge la 2000 de cazuri de îmbolnăvire pe zi, așa cum previzionează specialiștii.

Medicul Emilian Imbri atrage atenţia asupra pericolului reprezentat de creşterea ratei de pozitivare la noi în ţară. În prezent, aceasta a ajuns la peste 12%, iar specialistul spune că, în acest ritm, activitatea secţiilor ATI se va bloca.

Într-o intervenţie la Digi 24, medicul a atras atenţia asupra faptului că, atingerea pragului de 2.000 de cazuri pe zi ar bloca activitatea secţiilor ATI.

„Noi țopăim de pe un platou pe altul, dar sărim tot mai sus, ne aruncăm pe un platou de 1.500 de cazuri, în curând pe unul de 2.000 dacă lucrurile merg în acest ritm. Lucrurile se blochează când sari pe platoul de 2.000 de cazuri. Ai o capacitate și e stabilită, mai ales în ATI. În rest, mai putem construi cinci spitale, mai echipăm, mai punem să supravegheze bolnavii ba chirurgi, ba ginecologi, ne-om descurca un pic ca număr de paturi și de oameni care să sprijine sistemul”, a precizat medicul pentru sursa citată.

Referitor la valul doi al pandemiei, dr. Imbri spune că specialiştii sunt cei care vor avea ultimul cuvânt.

„Eu voi ști că sunt în valul doi când mă vor anunța specialiștii, că am terminat valul unu. Până atunci constat că suntem permanent în apă până la genunchi, nu simt niciun val, nici nu a scăzut apa, nici nu a crescut. Când om ajunge la 2.000 de cazuri, deja simt apa la gât”, a explicat managerul Institutului „Victor Babeș”.

Sursă Foto: ordineazilei.ro

Recent Posts

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

26 de minute ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

56 de minute ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

o oră ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

2 ore ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

2 ore ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

3 ore ago

Citeste si: