Potrivit unui prevederi a OUG care modifică și completează Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, managerii de spitale publice și directorii medicali vor putea să rămână în funcții până la vârsta de 70 de ani.
Până acum, doar șefii de secții din spitalele publice puteau rămâne în funcție până la vârsta de 70 de ani, însă noul act normativ adaugă pe această listă managerii și directorii medicali. În plus, vârsta până la care putea fi ocupată funcția de manager de spital și de director medical era de 67 de ani.
“În unităţile sanitare publice, profesorii universitari, medicii membri titulari şi membri corespondenţi ai Academiei de Ştiinţe Medicale şi ai Academiei Române, medicii primari doctori în ştiinţe medicale pot ocupa funcţii de conducere care fac parte din comitetul director al spitalului public sau funcții de şef de secție până la vârsta de 70 de ani, cu avizul consiliului de administrație al spitalului și cu aprobarea managerului, după caz”, prevede noul act normativ.
Potrivit legislației, în cadrul spitalelor publice funcţionează un comitet director din care fac parte managerul spitalului, directorul medical și directorul financiar-contabil. În cazul spitalelor cu peste 400 de paturi, din acest comitet face parte și directorul de îngrijiri.
Autorii propunerii motivează necesitatea măsurii, în nota de fundamentare a proiectului, printr-o criză de manageri. “Având în vedere rolul comitetului director în cadrul spitalului, lipsa acută de personal de specialitate medico-sanitar care să ocupe funcțiile specifice comitetului director din cadrul spitalului public și pentru a nu crea disfuncționalități în asigurarea conducerii instituțiilor medicale în care acestea se regăsesc, precum și reglementarea în forma actuală a ocupării funcției de șef de secție până la vârsta de 70 de ani, se impune aceeași reglementare și pentru medicii care ocupă funcția de manager, respectiv director medical din cadrul spitalului”, se arată în nota de fundamentare, citată de 360medical.ro.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…