Sari la conținut

Ce trebuie să știe femeile despre mamografie și ecografie mamară. Pașii pentru un diagnostic cât mai corect

Mamografia și ecografia sunt două analize imagistice necesare în cazul tuturor femeilor, care sunt îndrumate de medici, în funcție de vârstă, dar și de alți factori, pentru a alege corect modalitatea de investigare a sănătății sânilor.

Ecografia mamară bilaterală evaluează starea de sănătate a sânilor, permițând vizualizarea și localizarea diverselor leziuni, cum ar fi: chisturi, noduli mamari, formațiuni tumorale nou apărute, ganglioni axilari. În urma examinării, primiți un buletin ecografic cu diagnosticul clinic și stadializarea după scorul BIRADS, importantă pentru urmărirea pe termen lung a leziunilor existente.

Expertul în analize imagistice dr. Cristian Florin Nicolae vine în întâmpinarea femeilor, cu explicații concrete despre mamografie și ecografie. Medicul a publicat pe pagina domniei sale de Facebook câteva lucruri esențiale pentru a beneficia de un diagnostic cât mai corect.

Recomandările Societății Europene de Imagistică a Sânului în legătură cu examinarea mamografică a pacientelor. Ce informații trebuie oferite femeilor despre mamografie.

Mamografia este cea mai importantă procedură imagistică pentru detectarea și diagnosticarea cancerului de sân. Scopul general este de a permite tratamentul precoce al cancerului de sân, de a îmbunătăți ratele de supraviețuire și de a reduce nevoia de tratament agresiv, cum ar fi mastectomia , în era actuală a terapiilor moderne.

Screeningul se efectuează periodic pentru a găsi cancerele de mici dimensiuni, înainte de a fi depistate prin auto-palpare sau examen clinic al sânului. Mamografia se efectuează la fiecare 1, 2 sau 3 ani de la vârsta de 40-45 de ani până în jurul varstei de 70-75 ani , in functie de istoricul familial al pacientelor.

Dacă vi se cere ,dupa mamografie ,să faceți o ecografie , acest lucru nu înseamnă că aveți cancer.

Acesta a doua examinăre, necesita confirmarea tipului de leziune descoperita mamografic, aprecierea vascularizatiei si structurii acesteia,din dorinta de a avea certitudinea ,in a afirma, că nu aveți cancer/leziune suspecta de cancer!

Mai puțin de 10% dintre femeile reevaluate ecografic post mamografie,sunt diagnosticate cu cancer!

Cu toate acestea, dacă un cancer ar fi prezent, doamnele ar dori, pe bună dreptate, ca acesta să fie diagnosticat cât mai devreme.

Ar trebui să aduceți examinarile mamografice anterioare (și de la alte examene de imagistică mamară recente-ecografie, rezonanta magnetica) și să le oferiți radiologului înainte de procedură. Acest lucru poate fi crucial pentru interpretarea imaginii datorită faptului că unele tipuri de cancer sunt diagnosticate doar pe baza modificărilor apărute după o examinare anterioară.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel