Din cuprinsul articolului
Cancerul de sân este cea mai frecventă formă de cancer la femei şi a doua cauză a deceselor provocate de tumorile maligne, după cancerul de plămâni.
Un grup de experți medicali independenți ale căror recomandări ajută la ghidarea deciziilor medicilor recomandă screening bienal (o dată la doi ani) pentru femei începând cu vârsta de 40 de ani şi nu de la 50 de ani, aşa cum era recomandat înainte, o schimbare care ar putea salva mii de vieţi.
De la vârsta de 40 de ani, această examinare menită să detecteze cancerul de sân trebuie să aibă loc la fiecare doi ani, a declarat US Preventive Services Task Force, organism ale cărui recomandări sunt în general foarte respectate în SUA.
Potrivit acestui organism, scăderea vârstei la 40 de ani pentru realizarea mamografiei ar putea salva cu 19% mai multe vieţi. „Femeile de culoare au un risc cu 40% mai mare de a muri din cauza cancerului de sân comparativ cu femeile albe şi sunt prea des afectate de cancere mortale la o vârstă fragedă”, a declarat US Preventive Services Task Force, potrivit Agerpres.
Anterior, femeile cu vârste cuprinse între 40 şi 50 de ani erau invitate să decidă individual în legătură cu realizarea unei mamografii, în funcţie de antecedentele lor. Vârsta de 50 de ani este adesea stabilită şi în alte ţări, precum Franţa, pentru recomandarea unei mamografii.
Noile recomandări ale organismului de sănătate publică din SUA se aplică tuturor femeilor cu risc mediu de a dezvolta boala, inclusiv celor cu un istoric familial de cancer mamar sau celor care au o densitate mare a sânilor.
„Ştim că femeile cu sânii denşi au un risc crescut de cancer de sân şi, din păcate, mamografiile nu funcţionează la fel de bine în cazul lor”, a declarat John Wong, un membru al grupului, în comunicat. „Ceea ce nu ştim încă este dacă mai multe screening-uri pentru femeile cu sânii denşi ar ajuta şi cum”, a adăugat el.
Aceste noi recomandări nu sunt încă definitive, fiind mai întâi supuse unei perioade de dezbatere publică. Majoritatea asigurărilor private ar trebui să acopere recomandările emise de Preventive Services Task Force în SUA.
România este pe ultimul loc în UE la screeningul prin mamografie, o investigaţie de bază, deşi cancerul de sân reprezintă în România principala cauză de mortalitate de cancer la femei, arată datele INS.
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…