Categories: Ştiri sănătate

“Mamele fac medicina să fie extraordinară”, campania de recunoaștere a superputerii mamelor din România

“Mamele fac medicina să fie extraordinară”. Atunci când o femeie își dorește să devină mamă, uneori, visul ei se împlinește repede. Alteori este un drum lung și anevoios, la finalul căruia întâlnim o mamă greu încercată.

În luna martie, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA celebrează forța extraordinară care există în fiecare mamă și care se naște odată cu visul ei să aibă un copil. Sub deviza Mamele fac medicina să fie extraordinară, campania de recunoaștere a superputerii mamelor din România, inițiată de REGINA MARIA, își propune să aducă în prim-plan poveștile unor femei care, prin instinctul lor, completat de multă învățare, au ales să caute soluții și să reușească, în final, să devină mame. Chiar și atunci când drumul părea lung și presărat cu multe provocări medicale. 

“Mamele sunt înzestrate cu superputeri, unele pe care nici nu știau că le pot avea. Primesc deseori în cabinet femei care vin cu un diagnostic greu, dar care vor să lupte pentru copilul lor. Uneori plecăm de la 2% șanse de reușită, însă mama este cea care decide să îi acorde 100% șanse. Încrederea și determinarea mamei completează priceperea și performanța noastră medicală.”, spune dr. Hadi Rahimian, Coordonatorul Centrului de Chirurgie Fetală și Directorul Medical al Spitalului Regina Maria Băneasa.

Instinctul unei mame este unic și devine far călăuzitor atât pentru copil, cât și pentru cele care le-au dat viață. Începe o nouă etapă de cunoaștere și autocunoaștere, sute de ore de cercetare, studiu și pregătire pentru noua viață. Instinctul mamei, din momentul în care a rămas însărcinată, completat de această învățare continuă, o ajută să facă alegerile cele mai bune pentru ea și copilul mult dorit. 

O mamă știe când să meargă la medic, știe când ceva este în neregulă, când să ceară sprijinul unei echipe care să creadă în ea și în copilul ei, dincolo de statistici și diagnostice sumbre. 

Sunt foarte multe lecții pe care și noi, medicii, le învățăm de la pacientele noastre. Fiecare mamă ne învață că vulnerabilitea, fragilitatea și hotărârea înseamnă putere. Puterea de a continua și de a găsi speranță și soluții, chiar și în fața celor mai dificile diagnostice, pentru ele sau copiii lor. Puterea mamelor este extraordinară, susține dr Dana Zaciu, Șef Secție Terapie Intensivă Neonatală, în cadrul Spitalului Regina Maria Băneasa, unul dintre cei mai titrați neonatologi din România, prin mâinile căreia au trecut cazuri extrem de grele de nou născuți prematur sau cu afecțiuni complexe care le limitau șansele la supraviețuire, dar care au reușit datorită încrederiii mamelor și a profesionalismului echipei medicale.

Recent Posts

Horoscop chinezesc: Întorsătură totală în viața acestor zodii

Horoscop chinezesc pentru finalul lunii noiembrie. Este o perioadă a schimbărilor și o oportunitate pentru…

29 de minute ago

Adio gripă și răceală: Cum se prepară leacul băbesc care îmbunătățește sănătatea instant

Ai răcit? Poate simți deja durere în gât, dureri musculare sau tuse seacă, însă, poți…

59 de minute ago

Premiu pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital

Premiu oferit pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital…

o oră ago

Boala epocii moderne capătă amploare. Îngreunează calea către un diagnostic precis

Boala epocii moderne capătă amploare. Este adevărat că adesea uităm că sănătatea noastră este cea…

2 ore ago

Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism: Ne protejează de cancer, diabet și depresie

Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism! În ultimii ani, auzim și citim din ce în…

2 ore ago

Performerii din sănătate prezentați de Revista Capital

Sănătatea este un fundament al vieții noastre, un fir invizibil care leagă trupul, mintea și…

2 ore ago

Citeste si: