Avem un caz unic în România: o mama infectată cu noul coronavirus, în vârstă de 37 de ani, a dat naștere a 4 băieței sănătoși, fără a le transmite virusul. Mama infectată a născut ieri, 9 martie, la Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Elena Doamna” din Iași.
„Ceea ce este sigur e că acești anticorpi de la o mamă, care a fost bolnavă, se transmit ulterior la copil. Posibilitatea de transmitere a virusului de la mamă la făt non-aerogen nu s-a evidențiat. Posibilitatea de transmitere aerogenă e cea mai plauzibilă și intervine în cazurile în care copiii devin pozitivi imediat după naștere. O mamă care a avut infecția și care a format anticorpii transmite anticorpii inclusiv prin lactație, ceea ce e de bun augur pentru protecția copilului“, a precizat medicul Carmen Dorobăț.
Pacienta a fost diagnosticată cu noul coronavirus, trombocitopeni, dar și sefect septal atrial operat în antecedente. Conform reprezentanților Maternității „Elena Doamna”, femeia a născut la 34 de săptămâni de sarcină.
Pacienta a născut prin cezariană cei patru copii care au avut greutăți cuprinse între 1.400 – 1.800 grame. Mămica se află bine în aceste momente, starea ei fiind stabilă, conform BZI Iași.
„Pe data de 9 martie 2021, echipa medicală a Spitalului Clinic de Obstetrică – Ginecologie “Elena Doamna” din Iași a rezolvat un caz în premieră pentru România: cel al unei paciente de 37 de ani, gravidă în 34 de săptămâni, cu sarcină cvadruplă. Pacienta prezenta infecție cu SARS – CoV- 2, cu trombocitopenie, cât și defect septal atrial operat în antecedente. Echipa de medici obstetricieni, anesteziști și neonatologi au extras prin operație cezariană 4 copii de sex masculin cu greutăți între 1400 și 1800 de grame, care s-au adaptat bine la viața extrauterină. Pacienta a evoluat bine din punct de vedere medical, starea ei, în acest moment, fiind una stabilă. Mama a primit cu bucurie venirea pe lume a celor 4 fii, pentru care avea deja pregătite numele. Personalul medical transmite felicitări și multă sănătate întregii familii”, au transmis reprezentanții maternității ieșene.
Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…