Avem un caz unic în România: o mama infectată cu noul coronavirus, în vârstă de 37 de ani, a dat naștere a 4 băieței sănătoși, fără a le transmite virusul. Mama infectată a născut ieri, 9 martie, la Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Elena Doamna” din Iași.
„Ceea ce este sigur e că acești anticorpi de la o mamă, care a fost bolnavă, se transmit ulterior la copil. Posibilitatea de transmitere a virusului de la mamă la făt non-aerogen nu s-a evidențiat. Posibilitatea de transmitere aerogenă e cea mai plauzibilă și intervine în cazurile în care copiii devin pozitivi imediat după naștere. O mamă care a avut infecția și care a format anticorpii transmite anticorpii inclusiv prin lactație, ceea ce e de bun augur pentru protecția copilului“, a precizat medicul Carmen Dorobăț.
Pacienta a fost diagnosticată cu noul coronavirus, trombocitopeni, dar și sefect septal atrial operat în antecedente. Conform reprezentanților Maternității „Elena Doamna”, femeia a născut la 34 de săptămâni de sarcină.
Pacienta a născut prin cezariană cei patru copii care au avut greutăți cuprinse între 1.400 – 1.800 grame. Mămica se află bine în aceste momente, starea ei fiind stabilă, conform BZI Iași.
„Pe data de 9 martie 2021, echipa medicală a Spitalului Clinic de Obstetrică – Ginecologie “Elena Doamna” din Iași a rezolvat un caz în premieră pentru România: cel al unei paciente de 37 de ani, gravidă în 34 de săptămâni, cu sarcină cvadruplă. Pacienta prezenta infecție cu SARS – CoV- 2, cu trombocitopenie, cât și defect septal atrial operat în antecedente. Echipa de medici obstetricieni, anesteziști și neonatologi au extras prin operație cezariană 4 copii de sex masculin cu greutăți între 1400 și 1800 de grame, care s-au adaptat bine la viața extrauterină. Pacienta a evoluat bine din punct de vedere medical, starea ei, în acest moment, fiind una stabilă. Mama a primit cu bucurie venirea pe lume a celor 4 fii, pentru care avea deja pregătite numele. Personalul medical transmite felicitări și multă sănătate întregii familii”, au transmis reprezentanții maternității ieșene.