Sari la conținut

Caz tulburător: Mama care și-a abandonat copilul nou-născut de frica soțului care nu își mai dorea copii

copilul nou-născut
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Nou- născut

Un nou caz șocat se întâmplă în țara noastră: o proaspătă mămică își abandonează copilul nou-născut într-o scară de bloc. Motivul gestului? Soțul nu își mai dorea copii.

Mama, de 35 de ani, este o fostă profesoară de la Liceul Economic din Râmnicu Vâlcea. Mai are acasă doi copii, de 3 şi respectiv 12 ani. Anchetatorii au reuşit să afle, cu dificultate, că naşterea micuţei a avut loc într-o maşină, unde femeia s-a refugiat câteva zile de frica soţului, care nu-şi mai dorea un copil. A născut singură şi după câteva zile de chin a decis să o lase pe micuţă în scara unui bloc, conform celor de la Adevărul.ro

Povestea copilului nou-născut

Copilul nou-născut a fost abandonat într-o scară de bloc în Râmnicul Vâlcea, unde a fost descoperită de către unul dintre locatari, care a sunat imediat la 112.

Cazul a ajuns în atenţia presei locale şi naţionale şi a făcut multă vâlvă. Patru zile mai târziu, o femeie de 35 de ani, extrem de speriată şi bulversată, avea să se prezinte la Poliţia din Râmnicu Vâlcea şi să recunoască faptul că ea este cea care a abandonat bebeluşul.

Copilul nou-născut nu avea nici măcar un element de îmbrăcăminte, modul în care a fost găsită, i-a determinat pe oamenii legii să ia în calcul faptul că persoana care a abandonat bebeluşul are posibilităţi financiare reduse. Chiar şi scaunul-scoică pentru transport auto în care a fost găsit bebeluşul arăta de parcă a fost luat direct din coşul de gunoi, fiind extrem de uzat.

Micuţa a fost găsită înfăşurată într-un cearşaf ponosit, iar între picioare, în loc de pampers, avea nişte cârpe.

Copilul nou-născut abandonat de frică tatălui violent

Din declaraţiile incoerente ale mamei a reieşit că a fost nevoită să-şi abandoneze copilul din cauza problemelor din familie. Soţul, care ar fi violent, a refuzat total să mai aibă încă un copil. Când s-a apropiat sorocul, femeia şi-a dus copiii la bunici, iar ea s-a refugiat în maşina familiei. Aici a născut singură şi tot aici a stat câteva zile, până s-a decis ce să facă cu bebeluşul – a declarat aceasta ulterior.

„Ar fi putut s-o arunce la tomberon, s-o omoare. N-ar fi fost primul caz. La fel, ar fi putut s-o lase la poarta maternităţii sau oriunde altundeva”, au recunoscut specialiştii convinşi că femeia a fost nevoită să apeleze la acest gest disperat.

Ulterior, bănuielile acestora au fost confirmate, drept dovadă că femeia a fost internată cu depresie post-natală, după ce s-a observat că este incoerentă în declaraţii.

Reprezentanţii Maternităţii din Râmnicu Vâlcea unde a fost internată au menţionat că nou-născuta va rămâne în spital o perioadă, până se va lua o decizie în privinţa ei: „Este un copil perfect normal, este într-o stare bună. A devenit fetiţa noastră. Va sta în spital, deocamdată, pe durata cercetărilor, cât va fi nevoie”, a declarat şefa Secţii Neonatologie, dr. Monica Nicolae.

Directorul Direcţiei pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea, Nicolae Badea, susţine că se vor lua măsuri, în funcţie de anchetă: „Dacă se impune, în procedură de urgenţă, vom lua o măsură de protecţie: plasament la familia lărgită sau un asistent maternal profesionist”.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel