Din cuprinsul articolului
Majorare pensii 2024. Punctaj suplimentar la pensie, anunț de la ministrul Muncii: Asta dă o valoare mai mare pensiei!
Românii care se vor pensiona în viitor vor avea un beneficiu. Noua lege a pensiilor, care va fi implementată începând cu 1 septembrie 2023, nu se aplică doar pensionarilor actuali, ci și celor care se vor pensiona în viitor.
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, anunț pentru românii care se vor pensiona în viitor: „Sporurile se separă în sporuri cu caracter permanent şi nepermanent…”
„Colegii din casele teritoriale de pensii preiau tot ce înseamnă stagiu de cotizare şi ceea ce noi am lucrat şi lucrăm în această perioadă, pentru că această lege nu se adresează doar actualelor generații de seniori, ci şi nouă celor care suntem acum în câmpul muncii, se preiau stagiile de cotizare şi se separă în perioade asimilate şi perioade directe de cotizare, sporurile se separă în sporuri cu caracter permanent şi nepermanent”, explică ministrul Muncii.
Simona Bucura Oprescu a declarat, la Realitatea PLUS, în momentul în care ei au negociat cu Comisia jalonul 214, reforma sistemului public de pensii, ca urmare a negocierilor cu Comisia, au reușit să mențină grupele de muncă până în anul 2035, cu niște ajustări ale condițiilor de eligibilitate și ale beneficiilor.
Potrivit ministrului, beneficiile rămase sunt semnificative în continuare, cum ar fi punctajul suplimentar, sporul de grupă și reducerea vârstei de pensionare. Aceasta a adăugat că, deși există condiții specifice pentru anumite categorii, cum ar fi mineri sau cei din zonele de radiații, pentru condițiile generale reducerea vârstei a fost redusă de la 13 ani la 10 ani, iar condițiile deosebite au fost reduse de la 10 ani la 7 ani.
Ea a subliniat că toți pensionarii care au beneficiat de grupe de muncă își păstrează drepturile și că noua lege se aplică doar pentru viitor. Astfel, de acum încolo, aceste condiții vor fi valabile conform noii legi.
Simona Bucura Oprescu a vorbit tot despre noutățile din legea pensiilor care intră în vigoare de la 1 septembrie 2024 și care îi vizează pe angajații de azi.
Potrivit acesteia, în noua abordare a pensiilor, de la 1 septembrie, la calculul pensiilor vor fi luate în calcul și perioadele necontributive asimilate, care includ studii universitare, stagiu militar, concediu medical, șomaj, deportare, prizonierat sau detenție politică. Acest lucru îi ajută atât pe pensionari, cât și pe cei care se vor pensiona în viitor.
„Vor aduce punctaj suplimentar și este important ca tinerii în special să cunoască acest lucru. Ai o educație bună, ai studii universitare, universitate, master, doctorat la zi, vei primi un punctaj suplimentar de 0,25 de puncte de pensie pe an.
De asemenea pentru stagiul militar, pentru concediul medical, pentru șomaj, deportare sau prizonierat politic, este important să se știe acest lucru. Noua formulă de calcul a pensiilor este reprezentată de totalul punctelor acumulate înmulțită cu valoarea punctului de referință. Totalul punctelor acumulate este format din punctele contributive, necontributive asimilate, și punctele de stabilitate. Toate aceste puncte se înmulțesc cu valoarea punctului de referință și dau o valoare mai mare a pensiei.
Pentru ca acestea să fie luate în calcul, trebuie să am un stagiu de cotizare de minimum 15 ani. Stagiul minim de cotizare rămâne neschimbat, stagiul minim de cotizare este 15 ani, stagiul complet de cotizare este de 35 de ani”, a explicat ea la Antena 3 CNN.
Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…
La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…
Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…
În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…
Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…
Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…