Sari la conținut

Leacul pentru zeci de boli. Păstura, cel mai bun medicament din stup

Păstura este un polen modificat biochimic. Polenul depozitat în faguri fermentează sub influenţa substanţelor adăugate de albine, a microorganismelor şi a condiţiilor de temperatură şi umiditate. Fermentaţia durează aproximativ trei luni, iar produsul rezultat este diferit de polenul iniţial şi cu o efect terapeutic superior.

Păstura rezultată în urma acestui complex proces de fermentaţie e diferită de polen. Are un conţinut sporit de vitamina K, dar şi un grad de conservare mai mare. Datorită cantităţii mari de acid lactic şi proprietăţilor antibiotice, păstura poate fi păstrată timp îndelungat, fără a se observa modificări majore, cantitative sau calitative, chiar până la 17 ani. Compoziţia chimică a păsturii este următoarea:
– 35% carbohidraţi (glucide: glucoză, zaharoză, dextrine, celuloză),
– 1-6% lipide (lecitină, acizi graşi) şi caretonoizi (200-875 mg/kg provitamina A),
– 1,7g/kg vitamina E, 6-200 mg/100g vitamina C.

Acest medicament minunat mai conţine şi enzime, aminoacizi (histidină, triptofan, metionină, fenilalanină, valină, cistină, arginină, acid glutamic), antibiotic, hormoni naturali, minerale şi oligoelemente: sodiu, potasiu, nichel, titan, vanadiu, crom, fosfor, zirconiu, beriliu, bor, zinc, plumb, argint, arsenic, staniu, galiu, stronţiu, bariu, uraniu, siliciu, aluminiu, magneziu, mangan, molibden, cupru, calciu, fier. Drept urmare, păstura este o uzină de substanţe benefice, greu de egalat de oricare alt produs al stupului şi chiar al naturii.

Apicultorii colectează extrem de puţină păstură din fagure, se pot extrage doar cantităţi foarte mici, astfel încît să nu se afecteze alimentaţia albinelor. Recoltareai trebuie făcută numai când fermentaţia este completă.

Terapia cu păstură este benefică în zeci de afecţiuni, în special în cele digestive şi hepatice, fiind celebră pentru capacitatea ei uimitoare de a regenera ficatul. Este recomandată în toate bolile în care este bun şi polenul. Diferenţa e că efectele se obţin în timp mai scurt.

Ca metode de administrare internă, păstura poate fi înghiţită pur şi simplu sau amestecată cu iaurt, cereale, pâine. Poate fi ţinută sub limbă cît de mult se poate, înainte de a fi înghiţită.

Extern, produsul apicol este util în afecţiuni dermatologice, fiind extrem de hrănitor pentru piele, dar şi în cosmetică, sub formă de mască.

Păstura este un leac eficient în anemii, stres, reumatism, reglarea tranzitului intestinal, afecţiunile de colon, mai ales cele însoţite de constipaţii (enterocolite, colite de fermentaţie sau putrefacţie), chisturi ovariene, noduli mamari.

Este extraordinară în alimentaţia copiilor, a celor care urmează o dietă de slăbit, a celor slăbiţi şi lipsiţi de energie, pentru întărirea muşchiului cardiac, stimularea secreţiilor biliare, distrofie musculară şi pentru o mai bună activitate cerebrală. Una din afecţiunile care răspunde foarte bine la tratamentul cu păstură este anemia hipocromă, mai ales în cazurile în care medicamentele alopate nu au dat rezultate. Cu păstură, se constată ameliorarea stării generale, revenirea apetitului, creşterea în greutate, dispariţia cefaleei, ameţelilor şi stărilor de oboseală. Cura poate dura trei luni.
Păstura are efect antiviral similar interferonului natural, stimulând imunitatea.

Administrată în afecţiunile hepatice, acţiunea păsturii este cu adevărat remarcabilă, mai ales în hepatite acute şi cronice, ciroze uscate sau umede. În urma administrării de păstură, s-a observat că bolnavii se refac în timp extrem de scurt, între o lună şi trei luni la hepatita A şi B. În cazul hepatitei C, refacerea integrală a ţesutului ficatului ajunge în cele mai grave cazuri la un an.

În cazul în care vrem să luăm păstură în scop profilactic, dozele se stabilesc în funcţie de vârstă, sex, greutate corporală, de existenţa simultană a mai multor afecţiuni.

Seleniul din compoziţia păsturii acţionează asupra organismului ca un agent de detoxificare. O cură cu păstură se recomandă atât fumătorilor înrăiţi, cât şi celor care consumă alcool în exces, completînd deficitul de seleniu din organismul acestora. În industria farmaceutică, este ingredient din care se obţin vitaminele.

Păstura se găseşte în magazinele de produse naturiste sau în piaţă, la persoanele care vând miere de albine.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel