Îndulcitorii artificiali, folosiți în ultimii ani pe scară largă ca mijloace de prevenire a obezității și diabetului, ar putea determina schimbări metabolice și contribui la agravarea riscurilor de diabet, arată un studiu.
Utilizați în multe alimente și băuturi, cum ar fi băuturile gazoase light, cereale și deserturi, îndulcitorii artificiali (sau puternici) sunt substanțe cu mare capacitate de îndulcire, dar fără calorii. Studiind impactul acestora asupra șoarecilor de laborator și pe un grup de șapte persoane, cercetătorii au descoperit că ei perturbă compoziția și funcția florei intestinale.
‘Îndulcitorii artificiali au fost introduși masiv în alimentație cu scopul de a reduce aporturile calorice și a normaliza nivelurile de glucoză din sânge, fără a scădea pofta pentru dulciuri’, amintesc cercetătorii în revista britanică Nature. Cercetările lor ‘sugerează însă că îndulcitorii artificiali ar fi putut contribui direct la intensificarea epidemiei pe care ar fi trebuit să o combată’.
Experiența a constat în adăugarea a trei îndulcitori din cei frecvent întrebuințați — aspartam, sucraloză și zaharină — în apa băută de șoareci, în doze zilnice admisibile și adaptate greutății animalelor. Șoarecii au dezvoltat o intoleranță la glucoză, contrar celor care nu băuseră decât apă sau apă cu zahăr. Experimentul a fost repetat pe alți șoareci, cu doze variabile de îndulcitori, cu același rezultat.
Intoleranța la glucoză apare când organismul reacționează mai slab la efectele insulinei, fiind nevoit să își intensifice eforturile pentru a controla nivelul zahărului din sânge. Fenomenul este observat frecvent în stările pre-diabetice.
Bănuind că în acest fenomen este implicată flora intestinală, cercetătorii au transplantat excremente de la șoareci hrăniți cu îndulcitori la șoareci care nu mai dispuneau de bacterii în urma unui tratament antibiotic. Cei din urmă au prezentat la rândul lor o intoleranță la glucoză, sugerând faptul că schimbările intervenite în flora lor microbiană au avut impact negativ asupra metabolismului.
Cercetătorii și-au testat apoi ipoteza pe șapte voluntari care nu consumau îndulcitori. După ce au primit o săptămână doze admisibile de îndulcitori, patru au prezentat niveluri ridicate de glucoză, precum și modificări ale florei intestinale.
Potrivit dr Eran Elinav de la Institutul Weizmann din Israel, anumite bacterii ar putea interacționa cu compușii chimici din îndulcitori — care nu sunt absorbiți de intestin—, producând reacții inflamatorii ce exacerbează tulburările metabolice precum intoleranța la glucoză sau diabetul. Aceste rezultate ‘trebuie să ducă la reanalizarea consumului masiv și necontrolat de îndulcitori’ în societatea actuală, consideră el.
Cercetătorii rămân totuși prudenți, arătând că cercetările lor trebuie efectuate la scară mai mare pe oameni.
Alte studii asupra îndulcitorilor ajunseseră până acum la rezultate contradictorii în privința impactului asupra pierderii în greutate sau a toleranței la glucoză.
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…