Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Buzău se află într-o situaţie dramatică, a precizat managerul instituţiei, Claudiu Damian, după ce mai mulţi medici au renunţat la contractele pentru gărzi suplimentare, demers care ar urma să îşi producă efectele din luna iulie, motiv pentru care activitatea în secţii precum Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU), Chirurgie, Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) sau Pediatrie ar putea fi paralizată, transmite Agerpres.ro.
Potrivit conducerii SJU Buzău, până la acest moment deja patru medici au anunţat că nu vor mai efectua gărzi.
„Legat de protestul medicilor afiliaţi la Sindicatul Solidaritatea, pot să spun că deja am început să primesc cereri prin care mă anunţă că începând cu data de 21 iunie ei îşi depun demisia în cazul în care nu se modifică legislaţia privind baza de calcul pentru sporurile gărzilor.
Mai precis, baza de calcul pentru gărzi este baza stabilită în decembrie 2018, iar acest lucru face ca suma primită de medici să fie de trei ori mai mică decât dacă ar fi calculată la baza salariului dublată pentru contractul individual de muncă 2023.
În acest moment, sunt patru medici care au notificat, dar din cunoştinţele mele sunt mult mai mulţi medici din SJU care trimit aceste demisii. Intenţia lor este de a refuza să intre în gărzi după 20 de zile începând cu data de 21 iunie”, a declarat, pentru AGERPRES, managerul SJU Buzău, Claudiu Damian.
Decizia medicilor ar pune Spitalul Judeţean în imposibilitatea de a mai asigura servicii de specialitate sau internări.
„Acest lucru ar duce pentru spital la un impact catastrofal pentru că ar însemna că liniile de gardă nu ar mai fi asigurate şi atunci, implicit, nu vom mai putea asigura un control medical al pacienţilor care se prezintă la SJU.
Nu depinde de mine ca manager al spitalului, nici de Consiliul Judeţean (CJ), aceste modificări ar trebui realizate de Ministerul Sănătăţii pentru a fi puse în aplicare.
Sper să nu se ajungă la forma finală, pentru că la 20 de zile de la depunerea demisiilor, contractul o să înceteze şi o să rămână doar o gardă obligatorie, respectiv 18 ore şi toate celelalte gărzi nu vor mai rămâne în picioare, iar medicii nu se vor mai prezenta, după spusele dânşilor.
Gândiţi-vă ce ar însemna să nu mai avem gardă la UPU, la Chirurgie, ATI, Obstretică-Ginecologie. Avem în fiecare zi internări pe toate secţiile spitalului …
Dacă avem o medie de 150 de prezentări pe zi, să spunem că 40% dintre aceşti pacienţi sunt internaţi, gândiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă nu am mai putea interna.
Să ne gândim ce ar însemna să nu mai avem gardă la Pediatrie, unde avem 30 de copii pe zi care se prezintă, vârful este undeva la 80 de prezentări de copii şi dintre aceştia se internează aproximativ 15 copii.
Va fi o dramă din punctul meu de vedere pentru că nu vom mai putea asigura continuitatea actului medical”, a mai precizat managerul celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ.
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” a anunţat că, la nivel naţional, 10% dintre medici şi-au anunţat deja intenţia de a demisiona din contractele de gărzi suplimentare.
„În cadrul protestelor organizate de Federaţia ‘Solidaritatea Sanitară’, circa 10% dintre medicii care efectuează gărzi suplimentare normei de bază au aderat deja la acţiunea ‘Demisia din contractele de gărzi suplimentare’.
Această formă de protest este îndreptată împotriva modalităţii în care este recompensată contribuţia la asigurarea continuităţii serviciilor medicale în acest moment şi în proiectul noii legi a salarizării.
Acţiunea este una de avertizare precoce, menită să determine Guvernul să identifice soluţiile necesare pentru onorarea revendicărilor Federaţiei ‘Solidaritatea Sanitară’.
Guvernanţii trebuie să aibă în vedere riscurile acestei forme de exprimare a nemulţumirii medicilor faţă de recompensa acordată pentru contribuţia la asigurarea continuităţii serviciilor medicale”, a transmis Federaţia „Solidaritatea Sanitară”, prin intermediul unui comunicat de presă.
Mirosul corporal începe, de obicei, cu transpirația, în special în zona axilei și a inghinală,…
Durerea de spate indică cancer în aceste situații. Deși cele mai frecvente cauze sunt leziunile,…
ZODIA care își va schimba radical viața. Nativii dintr-o anumită zodie avea parte de transformări…
Din cuprinsul articolului • „Avem ambiţia ca numărul fumătorilor să scadă substanțial până în 2030”…
Sfârșitul de an aduce adesea cu sine emoții intense din cauza schimbărilor, a evenimentelor neașteptate…
Fructele se numără printre alimentele cu efecte ultrabenefice asupra organismului, care nu trebuie să lipsească…