Categories: Ştiri sănătate

Mai este indicată vaccinarea dacă avem un nivel ridicat de anticorpi după COVID?

Imunitatea împotriva COVID-19 se poate obține prin două metode, fie prin dezvoltarea anticorpilor pe cale naturală (după infectare, respectic recuperare), fie pe cale artificială, prin vaccinare. Specialiștii susțin că în lupta cu boala este important nivelul de anticorpi dezvoltați. În această circumstanță, mai este recomandată vaccinarea dacă avem deja un nivel ridicat de anticorpi după COVID?

Persoanele care au trecut deja prin boală au rețineri în privința administrării vaccinului după recuperare. Majoritatea nu sunt sigure de nivelul de anticorpi necesar, cât timp vor fi eficienți anticorpii naturali și, după cât timp se pot vaccina de la recuperare și, de asemenea, dacă mai este imunizarea indicată în acest scenariu.

Întrebările fără răspuns și dezinformarea sunt factori importanți care ar putea influența decizia multor persoane în privința munizării. Astfel, Cătălin Apostolescu, medic infecționist și manager al Institutului Matei Balș oferă în exclusivitate pentru fanatik.ro detalii despre vaccinarea post-COVID.

Mai este nevoie să ne vaccinăm dacă avem deja un nivel ridicat de anticorpi după COVID?

„Da. Nu există un nivel stabilit clar protector al anticorpilor. Mai ales că imunitatea în COVID nu se bazează numai pe anticorpi. Este o imunitate predominant celulară”, explică medicul.

De, asemenea întrebat la cât timp după infectare este recomandată vaccinarea anti-COVID, medicul a răspuns că acest lucru poate fi influențat și de forma manifestată.

„Două-trei luni. Dacă a fost cu manifestări respiratorii, a avut imagine radiologică de afectare pulmonară și alte chestii, două-trei luni. Dacă au fost forme din astea foarte-foarte ușoare noi, cel puțin la Matei Balș, vaccinăm”.

Există contraindicații în privința vaccinului, în funcție de forma manifestată sau administrarea de medicamente și tratamente (precum Arbidol, Clexane, antibiotic, tratament cu plasmă)?

„Nu există nicio astfel de contraindicație”, precizează medicul.

Cum se explică infectarea cu noul coronavirus, chiar și după rapel?

„Este exact ce v-am spus eu că imunitatea în COVID nu se bazează numai pe anticorpi. Dacă citiți bine prospectul, spune că vaccinul are eficacitate de 95%. Practica ne arată că eficacitatea este  mai mare, dar la 100% nu ajunge. Faptul că un om s-a infectat după a doua doză, nu intră în contradicție cu tot ce s-a spus despre vaccin până în momentul de față”, adaugă medicul.

Recent Posts

Premiu pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital

Premiu oferit pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital…

18 minute ago

Boala epocii moderne capătă amploare. Îngreunează calea către un diagnostic precis

Boala epocii moderne capătă amploare. Este adevărat că adesea uităm că sănătatea noastră este cea…

48 de minute ago

Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism: Ne protejează de cancer, diabet și depresie

Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism! În ultimii ani, auzim și citim din ce în…

o oră ago

Performerii din sănătate prezentați de Revista Capital

Sănătatea este un fundament al vieții noastre, un fir invizibil care leagă trupul, mintea și…

o oră ago

Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Capital. Ce premiu a obținut

Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Performeri din Sănătate 2024. Premiile Speciale au…

o oră ago

Nu mai arunca cojile de măr! Ajută cel mai solicitat mușchi din corp

Nu mai arunca cojile de măr! Un ingredient natural găsit în coaja de mar (acid…

2 ore ago

Citeste si: