Sari la conținut

Mai eficientă decât lecitina. Băutura delicioasă care menține creierul în formă

sursa foto: arhiva doctorulzilei
creier uman

Din cuprinsul articolului

Pentru memorie. Greu de crezut, dar ciocolata caldă face mult mai mult decât să ne încălzească într-o zi răcoroasă. Cercetătorii Universității Harvard spun că două căni pe zi din această băutură delicioasă ne pot ajuta memoria, prin menținerea circulației sanguine în  creier.

Oamenii de știință au investigat efectele consumului de cacao asupra memoriei, iar concluzia a fost unanimă:

„Diferite zone din creier au nevoie de mai multă sau mai puțină energie pentru a-și duce sarcinile la bun sfârșit. Reacția se numește acuplare neurovasculară și poate juca un rol major în prevenirea unor boli grave precum Alzheimer”.

Jumătate din cei 60 de participanți la studiu, cu vârsta medie de 70 de ani, au băut timp de o săptămână cacao bogată în flavonoizi, antioxidanți puternici, iar cealaltă jumătate au consumat cacao slab calitativă.

Cacaoa protejează creierul

Folosind mai apoi ultrasunetele, cercetătorii le-au măsurat nivelul de acuplare neurovasculară și au stabilit că absolut toți și-au îmbunătățit mai mult sau mai puțin memoria.

Într-un alt studiu, din 2012, cercetătorii din Italia demonstrează că pacienții vârstnici cu deficit cognitiv ușor, care ulterior pot dezvolta demența Alzheimer, și care consumă cacao bogată în flavonoide, efectuează mai bine testele ce evaluează funcțiile mentale, față de grupul ce consumă cacao cu o cantitate mai mică de flavonoide. Cacaoa protejează creierul, dar nu previne demența.

Studiul „Cacao, cogniție și îmbătrânire (CoCoA)„, publicat în revista medicală Hipertensiune, a arătat că performanța la testele cognitive au fost îmbunătățite semnificativ la persoanele în vârstă cu insuficiență cognitivă ușoară, care au consumat o băutură de cacao zilnic care conține niveluri ridicate de flavanoide timp de opt săptămâni, comparativ cu cei care au consumat o băutură cu cacao cu conținut scăzut de flavonoide. Chiar și doze unice de ciocolată neagră cu flavanol ridicat s-au dovedit a îmbunătăți performanța la testele cognitive, inclusiv testul de memorie, la adulți sănătoși.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel