Sari la conținut

Magicianul Robert Tudor, dezvăluiri tulburătoare: „Că sunt în viață acum e un miracol”

În spatele zâmbetului carismatic și al numerelor de magie care uimesc publicul, Robert Tudor ascunde o poveste de viață emoționantă. Cunoscutul magician și concurent la Power Couple a făcut dezvăluiri tulburătoare despre trecutul său, mărturisind pentru prima dată detalii care i-au marcat profund existența.

Deși astăzi este o persoană plină de energie, Robert Tudor s-a născut cu gura strâmbă și fără auz la urechea stângă, iar simplul fapt că este astăzi în viață reprezintă un adevărat miracol. Într-un interviu recent în podcast-ul realizat de Cătălin Măruță, magicianul a vorbit deschis despre greutățile prin care a trecut, dar și despre motivul care a stat la baza problemelor sale de sănătate.

 „Mama nu m-a vrut”

Robert Tudor a făcut mărturisiri dureroase despre venirea sa pe lume. Potrivit acestuia, mama sa nu și-a dorit să-l aducă pe lume, iar acest lucru i-a afectat sănătatea pe termen lung. Fără să-și condamne mama, magicianul a povestit că aceasta a încercat să renunțe la sarcină prin metode rudimentare și periculoase, care în anii ‘80 erau des întâlnite.

„Mama nu m-a vrut. Bunica îmi povestea că voia să mă dea. Că sunt în viață acum, că stau de vorbă cu tine… e un miracol că sunt eu aici. A încercat prin diferite metode. Prima dată cu lingura, să bage lingura ca să avorteze. A sărit și cu sacul de ciment în brațe de la etajul 1.” – Robert Tudor

Magicianul a relatat că mama sa intenționa să meargă la o femeie care făcea avorturi ilegale, dar o serie de evenimente neașteptate au împiedicat acest lucru.

„Trebuia să plece cu tata cu mașina, să meargă la o femeie care făcea avorturi, dar a început să plouă și mașina nu mai pornea. Așa se făcea atunci, în ’84.”

Nu aude deloc cu urechea stângă

În ciuda încercărilor dramatice prin care a trecut înainte de a se naște, Robert Tudor a supraviețuit, însă s-a născut cu probleme severe de sănătate. Pe lângă faptul că are gura strâmbă, magicianul a dezvăluit că nu aude deloc cu urechea stângă, o afecțiune pe care o are de la naștere.

În copilărie, purta un aparat auditiv care îl ajuta să perceapă sunetele mai bine, dar din cauza unui incident, a rămas fără el și nu și-a mai permis să își cumpere altul.

„Cică auzeam un pic când eram mic, dar apoi s-a agravat. Am purtat și aparat o perioadă și îmi era mai bine. Am fost la medici și mi-au zis că am niște perișori în ureche, dar eu nu-i mai am. Era și aparatul scump și nu mi-am mai luat altul.”

În ciuda dificultăților prin care a trecut, Robert Tudor nu s-a lăsat doborât de problemele de sănătate și a reușit să își construiască o carieră de succes. A devenit unul dintre cei mai apreciați magicieni din România, iar aparițiile sale la TV și pe scenele marilor evenimente sunt dovada unei voințe de fier.

Elena Oceanu

Absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București, mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența acumulată include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel