Categories: Ştiri sănătate

Magda Vasiliu, mesaj zguduitor de Ziua României

Magda Vasiliu a scris pe pagina sa de Facebook un mesaj cutremurător cu ocazia Zilei Naționale. Jurnalista și-a exprimat în repetate rânduri părerile și dezolarea față de sistemul medical din România, de când a fost nevoită să își trateze copilul bolnav în străinătate.

Fosta prezentatoare a subliniat  că îşi iubeşte ţara, dar nu poate trece peste faptul că este „cea mai săracă din Europa”.

În trecut, Magda Vasiliu a criticat în termeni duri sistemul de sănătate românesc după ce fiul ei, în vârstă de 9 ani, a fost diagnosticat în 2017 cu cancer osos, iar medicii i-au făcut două propuneri care au speriat-o – să-i amputeze un picior şi să-i facă o biopsie invazivă plină de riscuri. În cele din urmă, Magda Vasiliu Stoian şi soţul ei, Cosmin Stoian, au hotărât să caute ajutor în străinătate, în Italia, unde tratamentul a dat roade, iar boala a intrat în remisie completă.  Înainte însă, jurnalista s-a luptat cu birocraţia din România şi a dat naştere unei ample dezbateri care a dus la schimbarea legilor. Jurnalista şi soţul ei au rămas în Italia şi vor să continue lupta alături de alte familii care se confruntă cu aceeaşi problemă, aşa că au înfiinţat la Roma asociaţia „Luptă pentru viaţă“.

Jurnalista enumeră problemele grave ale României în An Centenar: sărăcia, lipsa autostrăzilor şi a spitalelor, nivelul sistemului de învăţământ.    „Parade militare, discursuri pompoase, lacrimogene, steguleţe la oglinzile maşinilor, declaraţii pline de patos… Stăm bine la capitolul ăsta. Foarte bine… Îmi iubesc ţara. Iubesc uliţele desfundate, cuiburile berzelor, mirosul de fum, iarna, în sate uitate de lume… Dar, tocmai pentru că îmi iubesc ţara nu pot să nu mă gândesc, cu furia izvorâtă din neputinţa de a schimba ceva, la toate câte sunt rele în ţara mea… După 100 de ani România e cea mai săracă ţară europeană, fără autostrăzi, fără spitale, cu o rată record a violenţei în familie, pentru că România nu mai are educaţie… Nu mai contăm în sport decât pe alocuri (graţie dăruirii unor oameni, nu pentru că s-ar investi în sport), n-avem cercetare, nu producem mai nimic, avem şcoli cu WC-ul în curte, bătrâni care trăiesc cu câteva zeci de lei pe lună în case de chirpici… Copiii mor în spitale, adulţii la fel… N-avem practic nimic. Nimic. Mall-uri, Catedrala şi beculeţe de Crăciun… Aşa că azi sunt tristă. Am o strângere de inimă gândindu-mă la ce s-a visat pentru ţara asta acum 100 de ani şi la ce s-a ajuns. E vina tuturor. E şi vina mea. Se va schimba vreodată ceva? Habar n-am… Îmi iubesc ţara pentru ce a fost şi pentru ce ar fi putut să fie, nu pentru ceea ce este acum – o ţară condusa de nişte infractori, la marginea Europei, în care oamenii nu au altceva decât speranţe şi vise înfrânte“, a fost mesajul Magdei Vasiliu de 1 Decembrie.

Recent Posts

Horoscop rune 4-10 noiembrie 2024: Zodia care primește o veste neașteptată

Horoscop rune 4-10 noiembrie 2024. Săptămâna următoare promite să fie una intensă pentru toate zodiile,…

2 ore ago

Avertismentul unui medic: Acest tip de cartofi te pot ucide. Cum îi recunoști

Un medic din Singapore trage un semnal de alarmă cu privire la consumul de cartofi…

2 ore ago

Angela Similea și-ar fi pierdut casa din cauza datoriilor. Unde a ajuns să locuiască artista

La 78 de ani, Angela Similea trece printr-o perioadă dificilă. După moartea celui de-al patrulea…

3 ore ago

Dana Budeanu s-ar fi căsătorit în secret cu fiul unui politician influent

Potrivit unei serii de dezvăluiri surprinzătoare Dana Budeanu, cunoscută pentru opiniile sale controversate, ar fi…

3 ore ago

Trucul care te ajută să previi formarea mucegaiului în borcanele de zacuscă

Zacusca ta se poate menține proaspătă mai mult timp! Află cum să previi formarea mucegaiului…

4 ore ago

Aceste pensii vor fi recalculate după o nouă formulă – ce sume vor primi în plus beneficiarii

Parlamentul a adoptat o nouă formulă de recalculare pentru pensiile militare, promițând creșteri semnificative pentru…

4 ore ago

Citeste si: