Din cuprinsul articolului
Joi, 27 martie, MAE a anunţat că, în contextul confirmării recente în Ungaria a unui focar de febră aftoasă, va fi interzis traficul dinspre Ungaria înspre România de camioane care transportă animale vii (bovine, ovine, caprine, porcine, cai), precum şi furaje, paie pentru aşternut, compost, gunoi de grajd.
MAE: Restricții de transport la granița cu Ungaria
De asemenea, va fi interzis tranzitul către România al următoarelor produse din Ungaria (toată țara) și Slovacia (zona de restricții conform dispoziției Comisiei Europene) :
- carne proaspătă (refrigerată sau congelată) provenită de la animale biungulate;
- produse din carne provenite de la animale biungulate pentru care nu s-a asigurat un tratament adecvat pentru neutralizarea virusului febrei aftoase (fiind acceptate produse preparate termic);
- laptele spot;
- produse din lapte pentru care nu s-a asigurat un tratament adecvat pentru neutralizarea virusului febrei aftoase;
- lapte materie primă pentru care nu se va putea face dovada că provine de la animale testate în ultimele 24 de ore anterioare expedierii, cu rezultate negative pentru febra aftoasă;
- material biologic, material seminal, subproduse de origine animală.
Apeluri de urgență
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale:
- misiunii diplomatice a României la Budapesta: +3613847689,
- Consulatului General al României la Szeged: +3662424431
- Consulatului General al României la Gyula: +3666464579, +3666477147.
Apelurile sunt redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefoanele de permanență ale Ambasadei României în R. Ungară +36305356912, Consulatului General al României la Szeged +36306777980 și Consulatului General al României la Gyula +36306357181.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet:
http://budapesta.mae.ro, http://szeged.mae.ro, http://gyula.mae.ro, www.mae.ro.