Super alimentul perfect împotriva multor neplăceri comune, din cauza cărora multe persoane suferă. Remediile naturiste sunt indicate în acest caz.
Dacă și tu te confrunți cu lipsă de energie, anxietate, insomnie, libido scăzut, apatie și chiar dezechilibre hormonale, poți apela la un aliment care face minuni.
Un produs mai puțin cunoscut în România, este vorba de pulberea de maca. Maca (pulberea de rădăcină) este alcătuită din aproximativ 18% proteine, 76,5% carbohidraţi, 5% grăsimi şi 8,5% fibre (carbohidraţi indigestibili).
Maca reprezintă o sursă puternică de nutrienți. Ea include:
Peste 20 de aminoacizi, dintre care 8 aminoacizi esenţiali, 20 de acizi graşi formaţi liberi (cum ar fi acidul lauric, linolenic, acidul palmitic, oleic şi acidul steric) Vitaminele B-1, B-2, C şi E
Maca este, de asemenea, o sursă bogată de fitonutrienţi. Experţii nu recomandă o anume cantitate, dar majoritatea oamenilor se simt cel mai bine după ce consumă o lingură pe zi şi ajung la 2-3 pe parcursul zilei. Deoarece poate ajuta la creşterea rezistenţei, mulţi oameni o folosesc înainte de a face sport.
Rădăcina de maca (lepidium meyenii) face parte din familia cruciferelor, cum ar fi broccoli şi varza, dar datorită proprietăţilor sale unice este considerată un super-aliment. Maca creşte în munţii din America de Sud, în principal în regiunile cu înălţime ridicată din Peru.
În munţii Anzi, localnicii consumă frecvent rădăcina de maca, fie uscată, proaspătă sau în componenţa mâncărurilor tradiţionale.
Deşi maca în sine nu conţine hormoni reali, beneficiile acestei rădăcini sunt atribuite abilităţii ei de a ajuta la restabilirea sănătăţii sexuale, endocrine (hormonale) şi mintale.
Acestei rădăcini i se mai spune ginseng peruan, un super aliment prețuit, care devenise chiar monedă de schimb pentru incași, primii cultivatori ai rădăcinii de maca.
Incașii venerau această plantă plină de vitamine, minerale, proteine, fibre, carbohidrați, tanini și aminoacizi, dar și alcaloizi complecși și până la 20 acizi grași și numeroase fitochimicale. Incașii mâncau acest aliment înaintea luptelor. În ziua de azi, mulți sportivi apelează la acest superaliment, care le dă forță. Mai mult, maca are proprietatea de a echilibra hormonal, de aceea, valoarea ei este inestimabilă, atât pentru bărbați, cât și pentru femei.
Specialiștii o recomandă femeilor la menopauză, pudra de maca vine ca un substitut hormonal, reglându-vă procesele metabolice, un proces vital pentru organism.
Minunată este și proprietatea de a combate colesterolul rău, dar și trei dintre cele mai frecvente tipuri de cancer.
De asemenea, reglează glicemia, un studiu american a arătat că după două săptămâni de administrare a pudrei de maca, persoanele cu glicemie mare și-au readus-o la niveluri optime.
Un alt studiu vorbește despre proprietatea rădăcinii de maca de a stabiliza nivelul tensiunii arteriale. În cazul bărbaților, reduce problemele prostatei, crește fertilitatea. În studiile clinice, nivelul de testosteron nu s-a dovedit a fi afectat de maca. Maca negru poate avea efecte pozitive asupra producţiei de spermă, mai mult decât maca de culoare galbenă şi roşie.
Maca roşie are propriile beneficii pentru sănătatea hormonală masculină. În studiile efectuate pe şobolani s-a demonstrat că reduce dimensiunea prostatei. Acest lucru indică faptul că maca poate contribui la sănătatea prostatei. Conform altor studii, maca poate îmbunătăţi producţia de spermă, mobilitatea şi volumul.
Maca nu are efecte secundare, însă nu este recomandat să interfereze cu medicamentele de sinteză. Dacă luați medicație pentru hipertensiune, de exemplu, maca nu vă este recomandată. Nici celor care urmează tratamente hormonale.
*Acest articol are caracter informativ și nu substituie controlul medical de specialitate.
Maca nu poate fi utilizată nici de femeile însărcinate sau de cele care alăptează.
Pulberea miraculoasă se găsește fie ca atare, fie în capsule și se poate administra în sucuri sau smoothie-uri.
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…