Din cuprinsul articolului
Pe 5 mai, vom avea eclipsă de Lună/ Luna Plină în Scorpion. În acest context, astrologul Daniela Simulescu a făcut previziuni astrale. Aceasta spune că Luna Plină în Scorpion va afecta patru zodii. Uite care sunt acestea.
5 MAI: Luna Plină în Scorpion. Daniela Simulescu, avertisment pentru PATRU zodii
„Perioada dintre cele două eclipse: 20 aprilie – 5 mai, ne face să fim foarte atenți. Pentru că pot apărea tot felul de evenimente speciale, situații neprevăzute sau bizarerii, care nu sunt deloc întâmplătoare.”, avertizează Daniela Simulescu, astrolog DC News.
Daniela Simulescu: Va fi o eclipsă destul de importantă
„Acest eveniment se va petrece undeva seara. Pentru că beneficiem în continuare de axa Nodul Sud în Scorpion – Nodul Nord în Taur, este clar că va fi o eclipsă destul de importantă, mai ales că este printre ultimele eclipse care au loc cu acest marcaj. De altfel, orice eveniment astrologic care are un toping din arhetipul Scorpionului merită privit, gestionat, procesat și analizat altfel.
Atunci când vorbim despre arhetipul Scorpionului, aducem în discuție două subiecte: moartea și renașterea. Astfel, orice devine și o resursă și o vulnerabilitate. Adică energia Scorpionului are și părți foarte bune, dar și părți care ne pot înnegri, care ne pot coborî foarte mult. Depinde de noi cum le folosim.
Uitându-mă în astrograma momentului din această eclipsă, trebuie să știi că avem un ascendent, culmea, tot în Scorpion. Luna Plină se petrece undeva pe axa 6-12, dar foarte aproape de axa ascendent-descendent, așa că o putem interpreta în ambele părți”, spune astrologul.
Astrolog: Luna reprezintă interiorul nostru, spectrul emoțional și modul în care noi învățăm să ne procesăm emoțiile
„Iată că avem mult marcaj de Scorpion când vorbim despre acest eveniment de pe data de 5 mai. Când avem o Lună Plină în Scorpion, avem de-a face cu următoarea situație: Luna reprezintă interiorul nostru, spectrul emoțional și modul în care noi învățăm să ne procesăm emoțiile”, mai spune specialistul.
„Lună în Scorpion este tot timpul la extreme”
„Iar o Lună în Scorpion este tot timpul la extreme – foarte tensionată, mereu sapă adânc, cercetează, nu îi convine. Dar mai are și alte părți care nu sunt neapărat cele mai potrivite. Astfel, se victimizează foarte mult, manipulează și testează, pentru că îi este frică să piardă și se teme de trădare.
Deci, cu Luna Plină, Soarele și Luna sunt în opoziție. Această Lună Plină de pe 5 mai beneficiază și de Uranus, care este foarte aproape, dar și de Mercur retrograd.
Dacă ar fi să găsim un laitmotiv al acestui eveniment este victimizarea, plângerea, nemulțumirea permanentă, precum și dorința de a umple un gol.
Atunci când ești tensionat pe dinăuntru, vei face orice se poate să umpli golul respectiv. Însă, de cele mai multe ori, mintea ne este umbrită, iar golurile sunt umplute cu ce nu trebuie.
Vorbim și de sănătatea mintală, de adicții și de o suferință pe care noi o alegem”, potrivit Daniela Simulescu.
„Acest eveniment se va simți mai mult în astrogramele celor care au marcaj fix: Taur, Leu, Scorpion și Vărsător. Dacă ai Soarele, Luna, Mercur, Venus, Marte sau ascendentul în aceste semne, această Eclipsă nu te va lăsa prea mult în pace.
Ce se întâmplă acestor patru zodii? Pe de-o parte, simți nevoia să te rupi de o situație, dar pe de alta, ești prizonierul propriului comportament. Poate că te plângi că ți-ai dori altfel lucrurile, dar nu faci nimic pentru asta. După cum spuneam, o Lună în Scorpion se plânge, se victimizează, se supără, îi acuză pe toți.
Dacă în jurul datei de 5 mai vrei să faci anumite lucruri și nu îți ies, stai tu cu tine și privește-te cu un simț mai obiectiv. Stai și gândește-te ce ai făcut până la acel moment și de ce ai ajuns în situația respectivă. Trebuie să știi că o Lună Plină în Scorpion vorbește și despre depășirea limitelor.
Energia Scorpionului este aceea care atrage din prima, dar și respinge din prima. Este foarte interesantă. O persoană cu mult marcaj scorpionic în hartă ori este magnetică, ori ți se face frică de ea instant și vrei să scapi.
De cele mai multe ori, o Lună Plină în Scorpion poate să fie precum un buton pe care nu știai că îl ai, care se apasă. Ori tu, ori alții. Și dintr-o dată, ceva pe dinăuntru se schimbă. Oarecum, o Lună Plină în Casa a 12-a vorbește și despre un pic de smerenie față de propria persoană sau despre acceptarea limitelor.
În această configurație astrală, Mercur retrograd chiar te ajută. Vrea să te întorci la tine și să îți dai seama unde este acel gol, acel sentiment de neputință. Sau acel sindrom al impostorului. Renunță la acea parte din interiorul tău care te macină și care îți face rău.
În final, această eclipsă mai vorbește și despre resurse, interioare versus exterioare. De fapt, această victimizare s-ar putea să se vadă și în buzunarele noastre, dar și în puterea pe care o avem. Nu mai suntem noi înșine.”