Din cuprinsul articolului
Luna Plină în pandemie ne aduce crize, proteste și restricții conform astrologului Daniela Simulescu.
Luna Plină din Balanță este prima lunație de acest gen din Noul An astrologic, care a debutat odată cu intrarea Soarelui în zodia Berbec. Este denumită și Luna Roz, grație culorii sale și se poate vedea pe cer mult mai strălucitoare decât de obicei pentru că este și mai aproape de pământ. Va impacta în mod direct persoanele născute (sau care au ascendent sau alte planete importante în astrograma natală) în zodiile Berbec, Rac, Balanță și Capricorn, în special în prima jumătate a perioadei semnului.
Luna Plină vine în general să încheie o etapă din viața noastră pentru a ne ajuta să evoluăm, iar atunci când se petrece în zodia Balanță vorbește despre o etapă în relațiile cu ceilalți, fie că sunt profesionale, fie sentimentale, familiale. Această Lună Plină, prin aspectele benefice pe care le face, poate aduce multe conștientizări vizavi de iubire și poate stimula schimbarea, renașterea, dar și încheierea, depinde foarte mult de situația în care ne aflăm.
„Lună Plină în Balanță, din 28 martie, ne vorbește despre negocieri, este ascendentul în Scorpion şi aduce crize. Pentru că Soarele și Venus fac o conjuncție cu Chiron, vom avea și neplăceri sau pierderi, până când vom reuși să ajungem la un numitor comun.
Se duc multe negocieri la nivel mondial, sunt crize, proteste legate de restricţii, deci e o irascibilitate foarte mare.
Luna plină are efecte cu două săptămâni înainte şi două săptămâni după, dar totul anul acesta este plin de evenimente. Şi vor mai fi şi proteste. Tot anul vom avea proteste”, a spus astrologul Daniela Simulescu, duminică, la Antena 3.
Întrebată dacă protestele sunt generate de restricţii sau ce arată astrele despre pandemie, astrologul a dat un termen îndepărtat.
„Primul moment în care putem vorbi de o vindecare ar fi la anul, poate primele semnele ale restricţiilor sau o alinare a acestora se vor vedea anul viitor din punct de vedere astrologic”, a adăugat Daniela Simulescu.