Din cuprinsul articolului
Luna iunie, considerată una dintre cele mai calde și însorite luni ale anului, ar putea aduce cu ea mai multe provocări și stres pentru anumite zodii aflate în relații importante în viața lor. Pentru ele, luna aceasta poate reprezenta un adevărat test al legăturilor emoționale, ce le poate pune la grea încercare simțurile și răbdarea. Pornind de la certuri până la neînțelegeri și de la frustrări la dezamăgiri, aceste frumoase relații se pot chiar sfârși în cele mai neprevăzute momente.
Dacă am arunca o simplă privire un pic superficială pe horoscopul dragostei din luna iunie, vom concluziona că este un moment extraordinar pentru dragoste. Având la putere Gemenii, o constelație în care se află câteva dintre cele mai potente planete (Jupiter, Soare, Mercur, Venus), măcar pentru o mare parte a lunii, semnele zodiacale se arată comunicative și deschise.
Însă Gemenii sunt firi duale, fapt care înseamnă, pe de-o parte, că pot avea o abordare superficială a dragostei. Dar o altă abordare susține că această zodie pune în evidență comuniunea dintre corp și spirit și necesitatea ca ambele să se afle pe aceeași lungime de undă. Prin urmare, în cazul în care relația ta nu este atât de „specială”, poți să-ți iei adio.
Atunci când Venus va intra în Rac (17 iunie), sensibilitatea va deveni și mai accentuată, iar comunicarea emoțiilor și mai intensă. Acest lucru poate da naștere unor neînțelegeri și furtuni de sentimente dureroase.
Pentru tine, iunie este o lună de „ plecări și veniri ”. De menționat este faptul că acum vă puteți căuta și un partener, căci este incontestabil că prima lună de vară este mai potrivită pentru dvs. în cazul în care sunteți singur. O altă chestiune este cazul dacă sunteți cuplat. Partea pozitivă este că există șanse foarte mari ca relația care se încheie să fie toxică și, în această situație, este destul de productivă voința de a stabili niște limite pe 6, când se produce Luna Nouă în Rac.
Însă, cu Marte în semnul tău începând cu 8 iunie, devii mai competitiv, dispui de o prezență mai puternică și nu-ți trece prin cap să cobori ștacheta pentru cineva. Partenerul mai puțin ideal? Elimină-l din viața ta! Lucrurile devin ceva mai interesante pentru tine. în același timp, acum ești mai dornică să te răsfeți chiar și cu cele mai mici plăceri, iar latura ta hedonistă te poate împinge să trădezi sau să pui capăt unei relații după o aventură de o noapte.
Lucrurile devin ceva mai lejere după 17 iunie, atunci când începe să se simtă mai profund energia Racului, și dacă nu v-ați despărțit deja, înseamnă că ați scăpat de „blestemul lunii iunie”.
În luna în care Venus intră în semnul tău, s-ar putea să crezi că în relația ta sunt doar petale de trandafir și inimioare roșii, însă lucrurile nu stau chiar așa, nu atunci când analizăm în detaliu ce se petrece în constelația ta. Există și mai multe motive de „îngrijorare” în dragoste.
Mai întâi, tu te simți extrem de obosit și până când Soarele se va deplasa în semnul tău, ai vrea mai degrabă să adormi decât să îți petreci timp alături de iubitul tău. Și dacă nu te înțelege, „du-te naibii”, nu-i așa? În prima parte a lunii este multă tensiune și presiune, iar atunci când planeta roșie Marte se deplasează în Taur, încep să apară scântei cu orice persoană, mai puțin cu partenerul tău. Riscul de a fi trădat este mare acum.
Imaginația este cel mai mare inamic al tău. Nu te poți încrede în intuiția ta, în special la Luna Nouă din 6 iunie, atunci când există un risc ridicat de a-ți închipui scenarii devastatoare. Observi monștri peste tot, în special în relații. De asemenea, Venus în casa a douăsprezecea, cea a iluziilor, te face să fii victima fanteziilor tale.
După ce Soarele intră în semnul tău, ai mai multe șanse să îți deschizi inima, dar cel mai probabil față de un străin. Iar dacă nu te-ai despărțit până acum, e posibil să dai papucii în această zi. Până și Venus în semnul tău, de pe 17, te încurajează mai tare să descoperi noi iubiri decât să îți distrugi nervii cu cele vechi!
O multitudine de inconveniente în calea relațiilor se manifestă în iunie, așa că și dacă ești fericit/ă într-o legătură sentimentală, e posibil ca aceasta să nu reziste furtunilor emoționale, spun astrologii. La începutul lunii, ești atât de sensibil/ă, din cauza prezenței lui Venus în a patra casă a ta, încât orice te deranjează, și afirmațiile inofensive. Vei înțepa ca un Scorpion dacă ți se pare că ești provocat/ă.
Când Marte pătrunde în casa comunicării (9 iunie), nimeni nu îți mai pune stavilă la gură. Orice emoții reprimate, orice critici înăbușite, mai ales în iubire, se rostogolesc acide de pe buzele tale. O să îți faci perechea cum îți vine la gură! Serul adevărului scoate la iveală partea răutăcioasă și sarcastică din tine, așa că să se țină bine cei care te-au călcat pe coadă. Nu e vina partenerului că te-ai tot mușcat tu de limbă și nu i-ai spus ce gândești, dar cu siguranță asta e impresia pe care o dai. Dacă nu spui tu adio, e posibil să fii părăsit/ă!
Și trecutul se insinuează viclean în viața ta. Venus în Rac te face să îți amintești de un moment îndepărtat în care te-ai simțit iubit/ă, prețuit/ă, respectat/ă. Ai da orice să îl recreezi, inclusiv să pici în brațele unui fost/unei foste. Iar când Saturn își începe retrogradul în semnul tău, tot ce te interesează e să vindeci vechile răni și să te scufunzi într-un torent de amintiri dulci-amare ca să rezolvi traume. Cine să mai aibă timp de relație? Nu tu! Deci… adio!, scrie Realitatea.
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…