Din cuprinsul articolului
Ștefan Veliceasa a fost unul dintre cei mai apreciați medici de familie ai Clinicii Sfânta Maria. Acesta s-a făcut remarcat în industria medicală românească datorită contribuției pe care a avut-o în combaterea pandemiei de COVID-19, dar și grație modului în care trata pacienții care îi treceau pragul cabinetului.
Din păcate, Ștefan Veliceasa s-a stins din viață la doar 41 de ani, după ce a suferit un AVC în timp ce conducea. Ramona Lăzuran una dintre pacientele acestuia, dar și prietenă totodată, a vorbit despre decesul prematur al medicului:
„Am înțeles că sambătă ar fi făcut un AVC, în timp ce conducea mașina proprie în București. Nu știam să aibă nicio problemă de sănătate. Nu am reușit să iau legătura cu familia lui, nici măcar cu mama lui. Mama lui suferea de mult timp de o boală incurabilă. El a fost cel care a ținut-o în viață în ultimii ani. El a fost cel care a ținut-o în viață în ultimii ani. Trecând prin trei infectării cu Covid și pe fond de citostatice și alte probleme de sănătate a fost foarte greu. A fost un profesionist un om cu pregătire extraordinară. A fost un om dedicat profesiei lui și un om care s-a implicat în știința medicală”, a spus Ramona Lăzuran porivit Știrilor ProTV
Pe rețelele de socializare, oamenii au început deja să scrie mesaje de regret:
„Stefan Veliceasa ne-ai redus la tacere…
Ai salvat atat de multi oameni in pandemia de CoVid si nu numai, ti-ai salvat mama de atatea ori, iar pe tine n -ai putut. Asa erai tu, DOAR pentru ceilalti.
Un DOCTOR extraordinar si un prieten pe care l-am iubit enorm … Atat de devreme om perfect …
Dumnezeu sa te ierte si sa te aseze cu cei drepti
Iti multumim pentru tot, Stefan”, a scris o apropiată a medicului pe Facebook.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…