LUCRURILE de care habar nu aveai că ești dependent

Oamenii care nu se pot dezlipi de televizor și calculator câteva ore bune, cei care nu se pot abține să găsească nod în papură în orice situație sau care trăiesc pentru a munci au o dependență la fel de serioasă precum cea de alcool sau droguri, spun oamenii de știință.

Cercetările efectuate recent caracterizează dependența ca fiind angajarea într-un anumit comportament în ciuda consecințelor negative. Expertul în psihiatrie Ries Richard K., profesor la Școala de Medicină din Washington spune că oamenii fac aceste lucruri atât de des, încât le consideră normale.

1. „Workaholicii” sau dependenții de muncă găsesc la orice oră un motiv pentru care să stea peste program, iar timpul liber și-l petrec gândidu-se tot la sarcinile de serviciu, indiferent în ce domeniu lucrează. O fac fie pentru că tânjesc după senzația de adrenalină, fie pentru că-și doresc să primească toate meritele. Din cauza ritmului alert în care se lucrează astăzi în toate companiile, aceste persoane ajung să treacă neobservate.

2. La fel se întâmplă și cu cei dependenți de internet, aproape imposibil de detectat într-o lume ultratehnologizată. Potrivit Centrului pentru Recuperarea Dependenților de Internet din SUA,  între 5% și 10% din polulație suferă de acestă adicție. Cum îi recunoști? Majoritatea petrec, în medie, circa 38 de ore pe săptămână.

3. Oamenii care nu-și permit să rateze nici măcar un episod din telenovela preferată sau intră în panică dacă petrec mai mult de două ore fără să aprindă televizorul știu sigur că au o problemă, dar se amăgesc spunându-și că toată lumea probabil face la fel. Programele Tv îi relaxează și le dau posibilitatea să uite de responsabilitățile zilnice, însă studiile arată că efectul de relaxare trece de regulă după prima oră.

4. O dependență ciudată, dar nu mai puțin reală este și nevoia constantă de a fi îndrăgostit. Psihiatrul Ries Richard spune că îndrogostitul aduce cu sine entuziasm și fericire. Dopamina eliberată în corp în cele dintâi săptămâni ale unei relații îi face pe aceștia mai motivați, mai energici, dar în scurtă vreme nu mai simt aceeași fluturași din stomac, așa că încep să se implice în relații extraconjugale.

5. Oamenii devin sclavii negativității atunci când sunt incapabili să vadă partea plină a paharului. Nu sunt niciodată satisfăcuți de prezent și mai mult, caută să se agațe de experiențele negative din trecut, preferând să se plângă, în loc să-și rezolve problemele. Explicația este simplă. Gândirea distructivă este un stimulentt pentru creier, care reacționează mult mai repede decât în cazul gândirii pozitive. De regulă, persoanele ajung să gândească așa, după ce trec printr-un episod traumatic în copilărie.

 

Recent Posts

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

26 de minute ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

56 de minute ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

o oră ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

2 ore ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

2 ore ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

3 ore ago

Citeste si: