Lucruri pe care trebuie să le faci când te trezești. Prof. Dr. Vlad Ciurea: Sunt obligatorii!

Lucruri pecare trebuie să le faci când te trezești. Neurochirurgul Vlad Ciurea are sfaturi importante pentru cei care își doresc să trăiască sănătos.

„Fac tot posibilul ca la 21:45 să opresc televizorul, să iau o carte frumoasă, de călătorii, de aventuri, de poveste, cu geamurile cât mai deschise şi să încerc să dorm. Şi se poate. Fără somnifer şi fără alte lucruri. Se poate, se poate, se poate! Dimineaţa, ora de trezire la mine este 5:30”, a spus Vlad Ciurea.

„Apă plată la temperatura camerei. Se deschide geamul cât mai larg. Se fac mişcări de înviorare. Sunt obligatorii. Şi atunci organismul se pune în mişcare încet, iar lucrurile făcute treptat. Acel duş de dimineaţă trebuie făcut încet. Acea cafea de dimineaţa trebuie băută încet. Micul dejun trebuie făcut şi mâncat. De aia se numeşte micul dejun. Cum să dai drumul la locomotivă, dacă tu nu îi dai suportul? Ca la o maşină. Nu îi dai benzină, dar vrei să fugă. Trebuie să facem lucrurile încet, să avem timp pentru fiecare. Fiecare amănunt din viaţa noastră contează enorm ca să pui creierul în mişcare şi să funcţioneze cum trebuie”, a explicat Vlad Ciurea.

Creierul iubește ieșirea din rutină și are nevoie de oxigen

„Să ne luăm timpul necesar pentru fiecare element şi să ne luăm repaosul necesar pentru refacerea celulelor nervoase şi a celor sinapse care ne conduc înainte”, a subliniat medicul Vlad Ciurea.

„S-a inventat concediul. Folosiţi-l! S-a inventat relaxarea. Folosiţi-o! S-a inventat pădurea. Încă mai avem păduri. Vă rog să le folosiţi”, a mai spus acesta într-o intervenție la Antena 3.

De asemenea, acesta a mai spus că mesele târzii ar trebui evitate. „Creierului nostru nu îi plac slana, mesele foarte târzii, nici încărcarea cu glucide și grăsimile. Lucruri cât mai ușoare, semințe, fructe, lichide bune, cafeaua, ciocolata, un pahar de vin roșu. Zâmbetul și optimismul contează enorm de mult. Și odihna!”, a mai spus Vlad Ciurea.

Totodată, „creierul iubește ieșirea din rutină și are nevoie de oxigen, de liniște, de relaxare”, a mai transmis Vlad Ciurea, de data aceasta pe contul de Facebook.

Recent Posts

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

22 de minute ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

51 de minute ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

o oră ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

2 ore ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

2 ore ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

3 ore ago

Citeste si: