Din cuprinsul articolului
Lucruri care te fac să adormi instant. Doctorul Andrew Weill, abssolvent al celebrei Universități Harvard, susține că a descoperit o tehnică revoluţionară cu care oricine poate adormi în doar un minut.
Metoda lui Weill poartă numele de „4-7-8 breathing techique” (tehnica respiraţiei 4-7-8) şi este incredibil de simplu de folosit Iată ce ai de făcut:
- vârful limbii trebuie să atingă cerul gurii pe tot parcursul acestui proces;
- expiră mai întâi zgomotos, pregătindu-te pentru metoda recomandată;
- închide gura şi numără până la patru în gând, în timp ce tragi aer în piept cât mai relaxat cu putinţă;
- menţine aerul în piept timp de şapte secunde, permiţându-i să te relaxeze şi mai în profunzime;
- eliberează aerul din piept, expirând pe gură, zgomotos, pentru cele 8 secunde recomandate.
Doctorul Weill te sfătuieşte să reiei acest proces de încă trei ori, garantându-ţi că la sfârşitul celor patru cicluri de respiraţie vei adormi instant.
Alte lucruri care te fac să adormi instant
- Bea un ceai cald de tei, îndulcit cu miere de tei, cu aproximativ 30 minute înainte de a merge la culcare. Efectul calmant al acestuia este dat de proprietăţile neurosedative şi antispastice ale florilor de tei, datorită uleiului esenţial de farnesol.
- Fă-ţi un ritual personal şi nu sări din problemele de la birou sau ale familiei, direct în pat, sperând în mod absurd că vei adormi rapid. Dacă ai copil, ştii că înainte de a merge la culcare, acesta este îmbăiat, masat, dat cu ulei etc. Tot astfel, o baie caldă înainte de somn, în care să fie picurat ulei de lavandă, poate face minuni, întrucât muşchii se relaxează, apa caldă face corpul să fie într-o zonă de confort, iar uleiul de lavandă, aduce în plus, efectele terapeutice ale relaxării nervoase şi stării de calm.
- Aşează-te pe pat, cu picioarele încrucişate (turceşte) şi pentru câteva minute, fă o meditaţie simplă, în care să îţi urmăreşti respiraţia. Elimină pe cât posibil gândurile şi uneşte atenţia ta doar cu respiraţia. Deşi are valoare imensă în purificarea minţii, acest tip de meditaţie buddhistă, este considerată uscată, plictisitoare şi aducătoare de somn pentru mintea umană, obişnuită să sară in permanenţă de la un gând la altul.
- Întinde-te pe pat şi practică următorul exerciţiu de relaxare: încordează toţi muşchii, de la creştet până la degetele picioarelor. Menţine contracţia pentru 5-6 secunde şi apoi relaxează-te brusc. Repetă de 3 ori acest exerciţiu şi apoi concentrează-te din nou, în poziţie culcat, pe respiraţie.