Categories: Stil de viaţă

Loredana rupe gura invidioșilor și postează o poză nemachiată! WOW

Loredana, deși este una dintre cele mai iubite artiste din România, este în același timp și una dintre cele mai controversate – mai ales că internauții o acuză de operații estetice, iar aceasta neagă cu vehemență.

Artista are mai grijă de sănătatea ei, după cum a și declarat de multiple ori. O iubitoare a sportului, dar și a mâncatului sănătos, Lori se laudă cu un corp de invidiat.

De data aceasta, aceasta și-a surprins fanii nu cu o schimbare de look inedită cum ne-a obișnuit până acum, ci o poză nemachiată.

”Nu am nicio operație estetică. Nu am silicoane, nu am liftinguri, nici n-aș avea timp să fac asta, chiar dacă poate, cine știe, nu sunt împotriva lor și admir femeile care încearcă să arate bine indiferent de vârstă și au curajul să se transforme, dar cred că sunt în ziua de astăzi atâtea posibilități să arăți bine fără să faci lucruri radicale, cu dietă, sport, având grijă de corpul tău, de fața ta, sunt tratamente și proceduri noninvazive care te ajută să fii wow. Și am avut noroc de la natură că m-am născut cu dotările de rigoare. E o muncă grea să arăți bine, nu e chiar ușor”, a povestit Loredana.

 

Recent Posts

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

8 minute ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

38 de minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

o oră ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

2 ore ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

12 ore ago

Citeste si: