Din cuprinsul articolului
O serie de documentare video, realizată de Asociația Ținutul Buzăului, dezvăluie o pondere neobișnuită a vârstnicilor trecuți de 90 și 100 de ani în câteva comunități din Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului.
Aparent, Ținutul Buzăului – zonă declarată Geoparc Internațional UNESCO în 2022– găzduiește ceea ce oamenii de știință au supranumit blue zone, respectiv o regiune în care mulți membri ai comunității au o durată de viață neobișnuit de lungă comparativ cu media populației de pe restul planetei.
Datele primăriei din comuna Mânzălești, din Valea Slănicului, arată că, din cei 2000 de locuitori ai zonei, 40 au vârste de peste 90 de ani, ceea ce reprezintă circa 2% din populație.
Această incidență este una neobișnuită, fiind de 4 ori mai mare comparativ cu media națională din România, unde, potrivit ultimului recensământ, din populația totală de 19,053 de milioane de locuitori, 102.000 de persoane sunt trecute de 90 de ani, respectiv 0,5 din populație.
Blue zone de România
Procentul din Mânzălești este comparativ cu cel din faimoasele „zone albastre” precum Icaria, din Sardinia, sau peninsula Nicoya, din Costa Rica. Dacă aceste locuri îndepărtate au fost deja intens mediatizate, Mânzăleștiul şi Valea Slănicului sunt o revelație și un secret încă nespus, numai bun de descoperit.
Asociația Ținutul Buzăului și-a propus să recupereze secretele bătrânilor locului pentru ca acestea să nu dispară odată cu ei, captând pe peliculă acest rezervor de înțelepciune care i-a făcut pe localnici să-și asigure un trai tihnit și să bată recorduri de longevitate.
”O dată cu eforturile noastre, și ale partenerilor noștri, de a introduce Ținutul Buzăului în grupul select al Geoparcurilor UNESCO am descoperit în regiune adevărate comori, care depășesc zona atracțiilor turistice sau gastronomice și intră în sfera bunăstării și calității vieții la care aspirăm cu toții.
Filon de longevitate surprinzător
Primele episoade realizate de Digi World în parteneriat cu noi au dezvăluit un filon de longevitate surprinzător, pe care am hotărât să-l explorăm prin noi filme documentare realizate în cadrul unui proiect al Geoparcului. Vrem să scoatem la lumină toate aceste lucruri pentru ca românii și întreaga lume să afle despre ele”, arată Răzvan-Gabriel Popa, manager al Geoparcului UNESCO Ținutul Buzăului.
Întreg Ținutul Buzăului este un exponent al longevității, poate și pentru că aici s-a păstrat un stil de viață sănătos, încă profund legat de ritualurile agricole și de tradiții vechi.
Oamenii locului consumă alimente curate, cultivate de ei în grădină, muncesc și fac mișcare neîntrerupt, țin post, mănâncă și beau moderat, sunt împăciuitori și își pun viața în mâna destinului, mentalitate ce le dă o detașare și o putere stoică de-a trece peste greutăți.
La toate acestea contribuie aerul nepoluat, sarea, relieful, pădurile și vibrația specială a acestei zone atât de dăruite de natură.
Nea Gică Baciu, cel mai bătrân vânător
Nea Gică Baciu, cel mai bătrân vânător din țară Nea Gică Baciu, cel mai bătrân vânător din țară, a ajuns la venerabila vârstă de 101 de ani, dar este plin de energie.
Este crescător de animale, vânător, dulgher, agricultor, bucătar, rachier, cântăreț din fluier şi din frunză și un mare povestitor… Trăiește singur în vârf de munte, la capătul unei pante abrupte care ar putea să-i scoată sufletul unuia de două ori mai tânăr.