Sari la conținut

Locul din România binecuvântat de Dumnezeu. Aici se întâmplă minuni, iar dorințele devin realitate

Locul misterios din România. Există un loc în România, mai puțin cunoscut publicului larg, despre care se spune că este binecuvântat de Dumnezeu. Un loc în care toate dorințele pe care le spui cu credință, ți se vor îndeplini.

După ce s-a dus vestea că, în urmă cu câțiva ani s-a petrecut o minune,  mulți călători vin acum să se roage pentru a li se rezolva problemele ori pentru a reuși în ceea ce își doresc.

Locul din România binecuvântat de Dumnezeu

La biserica rupestră de la Șinca Veche, ori Templul Ursitelor, din județul Brașov vin oamenii, în dorința de a-și găsi alinare pentru necazurile lor dar și pentru a-i cere lui Dumnezeu sănătate, viață lungă, fericire.

Grota a primit mai multe denumiri. Creștinii îi spun Mănăstirea rupestră de la Șinca Veche, locul în care se împlinesc dorințele, alții o denumesc „Templul Ursitelor”.

Manastirea rupestra Sinca Veche CrestinOrtodox.ro

În acest locaș de cult ortodox, sfințit de Mitropolitul Ardealului, este desenat în stâncă chipul lui Iisus Hristos. Câțiva centimetri la stânga, în mijlocul unei încăperi cu aspectul unui altar, sunt sculptate Steaua lui David şi semnul Yin si Yang.

Oamenii vin aici din toate colțurile țării și spun că rugăciunile le sunt ascultate, iar problemele pe care le au își găsesc rezolvare ca prin minune.

Sunt persoane care susțin că au văzut lucruri inexplicabile; anumite fasciculele de lumină care apar și dispar. Alții spun că au simțit o energie aparte, vindecătoare.

Toți spun că pleacă mai liniștiți pentru că simt o energie aparte.

Templul Dacic al Ursitelor de la Şinca Veche – locul unde dorinţele se împlinesc

Templu dacic, vechi de 2000 de ani

Istoricii spun că aceasta a fost un templu dacic, vechi de 2000 de ani, însă nu au fost găsite documente care să ateste originea lăcașului de cult.

Biserica are două încăperi mici cu ferestre, un altar și o turlă deschisă prin care intră razele soarelui.

„Deasupra pronaosului e o scobitură rotundă, ca pentru semicalota Pantocratorului. Ea răzbește până la suprafața pământului. O deschizătură din această scobitură boltită era îndreptată spre naos, așa că ziua, aceste două despărțituri primeau lumina de sus, prin spărtura largă, care nu era înainte cu câțiva ani.

În pereți, ici-colo, pot fi văzute scobituri puțin adânci, care au de cele mai multe ori formă circulară. Foarte probabil că altădată vor fi servit drept cadre de icoane”, scrie Ștefan Meteș, pe site-ul sincaveche.ro.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel