Din cuprinsul articolului
Listeria, una din cele mai PERICULOASE bacterii ce pot altera alimentele. 118 elevi au ajuns la spital, după ce au mâncat la școală.
Listeria, una din cele mai periculoase bacterii ce pot altera alimentele, este cauza pentru care cei 118 elevi din Mehedinți au ajuns la spital săptămâna trecută, după ce au mâncat la școală.
Rezultatele probelor prelevate de reprezentanții Direcției Sanitar-Veterinare Județene au confirmat prezența acestei bacterii atât în șunca presată, unul din ingredientele cu care a fost preparată hrana, cât și în produsul finit, adică în pastele consumate de elevi.
Analizele de laborator confirmă prezența bacteriei periculoase în hrana primită de elevi.
Adriana Ganea, purtătorul de cuvânt al DSV Mehedinţi: În probele recoltate de la operatorul economic, din produsul finit, din cele șapte contraprobe, două au ieșit pozitive.
Dar cum au fost descoperite probe contaminate și la produsul primar importat din Spania, ancheta va fi extinsă la nivel european, spune Adriana Ganea.
„ În vederea depistării sursei contaminării, se deschide o anchetă prin sistemul european SRAAF, astfel încât să știm dacă contaminarea a fost fie la operatorul economic care a produs contaminarea posibilă în pastele cu sos și cu șuncă, fie la operatorul economic care a produs șunca presată. Poate fi contaminarea directă – prin mâinile personalului, indirectă – prin ustensile, mese de lucru, dar există posibilitatea să fie acolo unde se fabrică”, a declarat Adriana Ganea, potrivit RRA.
Până la finalizarea anchetei, societatea care a furnizat mâncarea elevilor rămâne cu activitatea suspendată.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…