Sari la conținut

Lista spitalelor din București care funcționează fără autorizație sanitară

spital
Sursa foto: Europa FM
Reorganizarea spitalelor

Din cuprinsul articolului

Două dintre cele mai importante spitale din București, mai exact Spitalul Clinic „Victor Babeş”, respectiv Spitalul Clinic „Theodor Burghele”, funcţionează fără autorizaţie sanitară. Potrivit Oaneu Sivache, directoarea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), documentațiile de autorizare au fost depuse în timp util, însă Direcţia de Sănătate Publică nu a emis autorizaţiile sanitare de funcţionare înainte de expirarea celor vechi.

„De fiecare dată, aproape la fiecare spital, nu la toate, există nişte întreruperi între cele două autorizaţii, cea expirată şi cea eliberată ulterior, de zece zile, de o lună-două” a declarat Oana Sivache, Director General ASSMB, pentru Buletin de București.

Într-o situație similară a fost și Spitalul Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia” care a primit autorizaţia pe 25 martie, deși cea veche expirase la începutul lunii.

Directoarea ASSMB transmite că, deşi „spitalele ASSMB-ului au depus din timp solicitările pentru autorizaţie”, reprezentanţii DSP nu au efectuat inspecţiile sanitare înainte de expirarea autorizaţiilor.

Echipa Buletin de Bucureşti a încercat să ia legătura şi cu Cristina Pelin, actualul director al DSP Bucureşti, însă aceasta nu a răspuns până la publicarea articolului.

„DSP-ul nu motivează, înţeleg că nu au personal suficient să evalueze spitalele, să facă acele vizite”.

Spital
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Ce impică autorizația de funcționare

Autorizaţia de funcţionare reprezintă actul tehnic şi juridic, eliberat de autorităţile locale de sănătate publică, în acest caz de DSP Bucureşti, în urma „procesului de analiză şi investigaţie sanitară”.

Autorităţile locale trebuie să se asigure că sunt îndeplinite condiţiile de funcţionare a spitalului, de la respectarea condiţiilor igienico-sanitare la asigurarea dotărilor minime necesare pentru buna desfăşurare a activităţii.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel