Lipsa unei vitamine vitale pentru organism ne poate pune în pericol sănătatea

Această vitamină joacă un rol cheie în menţinerea sănătăţii, în principal pentru că este esenţială pentru absorbţia calciului şi dezvoltarea osoasă, dar şi pentru funcţionarea sistemului imunitar şi a sistemului nervos.

Cercetări medicale recente au ajuns la concluzia că această vitamină este implicată în multe boli, cum sunt: astmul, boala canceroasă, depresia, bolile cardiovasculare, diabetul, obezitatea, osteoporoza, bolile autoimune, infecţiile, bolile inflamatorii intestinale, tulburările psihologice şi cele cognitive.

Este vorba de vitamina D, care face parte din grupul de vitamine liposolubile absorbite în intestinul subţire, în prezenţa sărurilor biliare şi a lipazei, pentru a ajunge în sânge, iar ulterior în ficat, unde este transformată într-o formă care poate fi utilă organismului nostru.

Vitamina acţionează la nivelul a trei organe-ţintă: intestinul subţire, unde ajută la absorbţia calciului şi a fosforului; la oase, unde stimulează resorbţia osoasă cu eliberare de calciu şi fosfor în spaţiul extracelular şi favorizează mineralizarea osoasă, precum şi la nivelul rinichiului, unde creşte reabsorţia tubulară a calciului şi a fosfaţilor.

La ora actuală, deficitul de vitamina D se depistează prin dozarea vitaminei D3 din sânge.

Conform unui studiu publicat în jurnalul medical JAMA Neurology, persoanele cu deficienţă de vitamina D riscă să îşi piardă memoria de trei ori mai repede decât persoanele cu un nivel adecvat al acestei vitamine. Potrivit Centrului pentru Controlul şi Protecţia Bolilor, aproximativ un sfert din populaţia lumii este expusă riscului de carenţă de vitamina D.

Medicii atrag atenţia asupra rolului acestei vitamine încă din primii ani de viaţă. În România, profilaxia rahitismului se face de cel puţin 40 de ani, de către medicul pediatru sau, în prezent, de medicul de familie care urmăreşte copilul.

La recomandarea medicului pediatru, adminstrarea Vitaminei D3 se face de la 7- 10 zile ale nou-născutuIui şi se administrează zilnic pâna la vârsta de 2 ani.

Apoi, până la 7 ani sau uneori atâta timp cât durează creşterea copilului, administrarea vitaminei D se face în anotimpul rece: din septembrie până în luna aprilie inclusiv. Pentru majoritatea adulţilor, doza zilnică recomandată este de 600 UI.

Pentru persoanele cu vârsta de peste 70 de ani doza zilnică recomandată este de 800 U, iar pentru copiii sub 12 luni aceasta este de 400 UI.

Pe lângă expunerea directă la lumina solară şi curele heliomarine, alimentaţia joacă un rol esenţial în menţinerea unui nivel optim de vitamina D în organism.

Cele mai indicate alimente sunt cele din surse de origine animală, sub formă vitaminei D3 şi surse de origine vegetală sub formă de vitamina D2. De exemplu: brânză (inclusiv brânza tofu), lapte, iaurt, gălbenuş de ou, ficat de viţel, unele specii de peşte, avocado, cereale, oleaginoase (nuci, migdale, seminţe). Medicii pediatri susţin că laptele matern şi cel de vacă conţin puţine unităţi de vitamina D.

TOP 10 efecte nocive ale carenţei de Vitamina D

– deformări osoase
– dereglări ale paratiroidelor sau a tiroidei
– dereglări în dezvoltarea armonioasă a întregului corp
– apariţia unor boli dermatologice
– întârzieri în apariţia dentiţiei sau apoi a păstrării integrităţii acesteia
– stare de oboseală
– tulburări de memorie
– apetit redus
– transpiraţii abundente, mai ales în zona cefei şi a capului.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

7 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

8 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

8 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

8 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

9 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

9 ore ago

Citeste si: