Mereu auzi cât de sănătos este să consumi zilnic fructe și legume. Te-ai gândit de ce? Flavonoidele – pigmenții naturali din plante sunt principalul motiv pentru care consumul de fructe și legume aduce beneficii sănătății. De asemenea, flavonoidele sunt substanțe responsabile de coloritul plantelor.
Flavonoidele sunt recunoscute pentru proprietățile lor antioxidante și antiinflamatorii, precum și pentru susținerea sistemului cardiovascular precum și a celui nervos. Deoarece contribuie, de asemenea, la detoxifierea moleculelor potențial dăunătoare pentru țesuturi, aportul lor a fost deseori asociat cu risc scăzut de anumite tipuri de cancer, inclusiv cancer pulmonar și de sân.
Un alt beneficiu este acela de prevenție a astmului. Sunt studii care susțin că ele au un rol important și în protejarea memoriei și a funcției cognitive. În plus, flavonoidele asigură organismului doza necesară de vitamina C, prevenind astfel slăbirea sistemului imunitar dar și producerea inflamațiilor în corp. Creșterea consumului de alimente bogate în flavonoide ameliorează simptomele artritei.
Flavonoidele, ca și alți antioxidanți, își desfășoară activitatea în organism reducând radicalii liberi care dăunează celulei. Cercetătorii spun că în afara rolului său de antioxidant, flavonoidele au proprietăți antihistaminice, antimicorbiene, îmbunătățesc starea emoțională, protejează memoria.
Totodată, flavonoidele au un rol important în prevenirea și tratarea unor afecțiuni precum alergiile, dermatita atopică, infecția cu candida, diabetul, guta, hemoroizii, migrenele, ulcerul, varicele.
Cum afli dacă ai o lipsă de flavonoide:
Nimic mai simplu! Ia gândește-te bine. La fiecare lovitură ușoară te învinețești imediat, îți curge sânge din nas în lipsa oricărei afecțiuni, în ultimul timp răcești des? Atunci este foarte posibil ca tu să nu consumi suficiente fructe și legume, altfel spus corpul tău are nevoie de mai multe flavonoide.
Cele mai multe flavonoide se găsesc în: pătrunjel, mere, piersici, fructe de pădure, pere, mure, căpșuni, zmeura, varza, ceapa, fasole, roșii, salata verde, migdale, cartofi dulci, pepene, afine. Însă și ceaiul verde și cel de mușețel, ciocolata neagră și vinul roșu conțin flavonoide, fasolea uscată, cerealele.
Atenție! Flavonoidele sunt foarte bune pentru organismul uman, dar pentru a beneficia de ele trebuie să avem grijă la modul în care depozităm plantele, fructele, legumele acasă. De asemenea, modul de preparare, căldura, afectează foarte mult modul în care acestea ajută sau nu organismul. De exemplu, ca nutrienți solubili în apă, flavonoidele se pot pierde prin contactul cu apă și, în unele cazuri, până la 80% din flavonoidele specifice pot fi pierdute în apa de gătit, în timpul fiebrei alimentelor.
Uneori, din pricina unei diete alcătuite din mâncare fast-food, alimente procesate, și o limitare a consumului de fructe și legume proaspete se poate ajunge la carența de flavonoide. Simptomele acestei carențe sunt asemănătoare celor date de lipsa vitaminei C. Astfel principalele simptome sunt: sângerări gingivale, hemoragii, boala hemoroidală, căderea părului.