Liderul politic al Hamas, Ismail Haniyeh, a fost ucis într-o lovitură aeriană la Teheran, au anunţat mişcarea islamistă palestiniană şi Gardienii Revoluţiei în Iran, relatează AFP.
„Fratele, liderul nostru, mujahedinul Ismail Haniyeh, liderul mişcării, a murit într-o lovitură sionistă asupra cartierului său general la Teheran după participarea sa la învestirea noului preşedinte iranian Massoud Pezeshkian”, a anunţat Hamas într-un comunicat, citat de Agerpres.
Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a Republicii islamice iraniene, au anunţat la rândul lor că „reşedinţa lui Islamil Haniyeh, şeful biroului politic al rezistenţei islamice a Hamas, a fost lovită la Teheran şi (…) el şi una dintre gărzile sale de corp au murit martiri”, se precizează într-un comunicat pe site-ul lor de ştiri Sepah.
Haniyeh s-a deplasat la Teheran pentru a asista marţi la depunerea jurământului noului preşedinte iranian Massoud Pezeshkian în faţa Parlamentului.
Iran, aliat al Hamas, nu recunoaşte statul israelian şi a făcut din susţinerea cauzei palestiniene un element central al al politicii sale externe de la Revoluţia islamică din 1979.
Războiul din Fâşia Gaza a izbucnit pe 7 octombrie, când comandouri ale Hamas au comis un atac în sudul Israelului care a dus la moartea a 1.197 de persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ al AFP care pleacă de la date oficiale israeliene.
Alte 250 de persoane au fost răpite, dintre care 111 se mai află în Fâşia Gaza, însă armata susţine că 39 dintre ostatici au murit.
Drept ripostă, Israelul a promis să distrugă Hamas, la putere din 2007 în teritoriul palestinian, pe care îl consideră organizaţie teroristă, la fel ca SUA şi Uniunea Europeană.
Armata sa a lansat o ofensivă care s-a soldat până în prezent cu 39.400 de morţi, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii din Fâşia Gaza, condus de Hamas, care nu furnizează amănunte privind numărul civililor şi combatanţilor ucişi.
În timpul discursului său de învestire de marţi, Massoud Pezeshkian, un reformator, a denunţat „crimele Israelului pe teritoriul palestinian, în timp ce iranienii prezenţi la ceremonie scandau ‘Moarte Israelului! Moarte Americii!’ „