Din cuprinsul articolului
Ministerul Sănătăţii, în parteneriat cu Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate, a lansat în consultare publică licitaţiile pentru achiziţionarea de caravane mobile de screening pentru cancer.
De asemenea, se are în vedere achiziţionarea de unităţi mobile de terapie intensivă pentru pacienţii critici nou-născuţi. Potrivit unui comunicat, valoarea investiţiei se ridică la peste 20 de milioane de euro, iar fondurile vor fi alocate din PNRR.
100.000 de români, diagnosticaţi anual cu cancer
Aproximativ 100.000 de persoane sunt diagnosticate cu cancer în România în fiecare an, potrivit statisticilor oficiale.
„În fiecare an, în România, sunt înregistrate circa 100.000 de persoane care sunt diagnosticate cu cancer, dintre care sub 500 sunt copii. Incidenţa la copii este de 10 cazuri chiar la grupa de vârstă până la 14 ani, puţin peste 10 până la 18 ani, puţin sub 10 cazuri la 100.000 de locuitori. Par puţine cazurile la copii.
Nu sunt puţine pentru că mortalitatea totuşi este importantă. Lucrăm şi o să vedeţi – chiar în zilele sau săptămânile următoare apare o reglementare privind realizarea Registrului naţional de cancer. Suntem una dintre puţinele ţări care nu are Registru naţional de cancer.
Atunci, nici cifrele pe care le raportăm către Globocan, care este un organism care centralizează datele la nivel global, nu sunt sigure. Dar în jur de 100.000 de pacienţi sunt în România înregistraţi în fiecare an”, declara ministrul Alexandru Rafila, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, în tratament sunt circa 250.000 de pacienţi la nivel naţional. „Acestea sunt statistici. Important este să ne dăm seama că este o problemă de sănătate publică şi resursele necesare pentru diagnosticul şi tratamentul sunt în creştere. Medicina personalizată poată să fie un răspuns pentru unii pacienţi. Tratamentul ţintit adaptat unui anumit profil genetic în mod evident este un răspuns”, a mai spus Rafila.